Intrarea URSS in lupta pentru putere din Orientul Mijlociu

Dupa prabusirea “farului islamic” de la Istambul si instaurarea regimului laic al lui Attaturk, dar mai ales dupa declansarea luptei pentru putere in lumea araba, intrigile si actiunie serviciilor de spionaj occidentale, sovietice si israeliene au luat cu asalt Orientul Mijlociu, redefind harta geopolitica a zonei. 

In acest context tulbure, dupa prabusirea regimului colonelului Shishakli, Siria intra intr-o degringolada politica, remarcandu-se miscarile de stanga care copiau actiunile Egiptului Revolutionar. 

Partidul Baas castiga din ce in ce mai multi aderenti, iar Siria se indreapta impotriva dominatiei britanicilor. In 1956, Damascul comanda arme din URSS si recunostea China comunista. Emanciparea Egiptului si Siriei, cu sprijin logistic, material si ideologic, de la Moscova, ameninta SUA, din perspectiva influentei in Razboiul Rece. Eisenhower isi elaboreaza Doctrina ce-i va purta numele, care numea “comunismul international, drept cea mai mare amenitare a Orientului Mijlociu”. 

Ofensivei sovietice, presedintele american opune un plan economic foarte avantajos, statelor arabe care acceptau sa combata comunismul. Irakul, Libanul si Arabia Saudita accepta propunerea de la Washington, in timp ce in Siria si Egipt cresc tensiunile nationaliste si mai ales influenta agentilor sovietici. In 1957, Siria acuza Turcia ca si-a comasat trupe la frontiera. Nasser trimite si el trupe la Damasc pentru a-si arata sprijinul. Tarile, membre NATO isi reafirma sprijinul pentru Turcia, invocand articolul 5, daca URSS va interveni in conflict. Dupa negocieri tensionate intre Moscova si Washington si mai ales dupa decizia partidului Baas, de a sustine o uniune intre Siria si Egipt, la 2 februarie 1958 se proclama Republica Araba Unita. 

Astfel, influenta lui Nasser in lumea araba atinge cote foarte inalte. Ideile socialismului revolutionar si mai ales, abilele manevre prin care Nasser controla opozitia din Irak, au condus in iulie 1958 la caderea pro-occidentalului Nuri al Said. Sub conducerea unui brigadier, Abdul Karim Kassem, un grup de ofiteri irakieni, pe modelul Ofiterilor Liberi din Egipt, da o lovitura de stat sangeroasa, proclamand Republica, dupa asasinarea regelui Faisal al II-lea, a familiei sale si a premierului Nuri al Said. 

Revolutia din Irak,a fost semnalul cel mai alarmant pentru administratia americana, ca URSS a devenit un jucator regional major. Astfel, la solicitarea presedintelui Libanului, Chamoun, fidel intereselor occidentale, americanii trimit 10.000 de soldati la Beirut, iar britanicii isi intaresc prezenta in Iordania. 

Liga Araba jubila, Republicii Arabe Unite, i se alipise Irakul, iar Nasser incepuse sa finanteze deja miscarile de rezistenta revolutionara din Liban. Conducerea de la Cairo, animata de crezul comun ca: “Libertatea, unitatea si socialismul” pot unifica lumea araba, a afirmat ca poprul arab este “o singura natiune, cu o misiune eterna!”

Visul unificator al presedintelui egiptean Nasser, nu a durat prea mult din cauza instabilitatii politice si economice a Siriei. Intre 1958-1960, modelul socialist impus de Cairo se loveste de rezistenta intreprinzatorilor liberali, cu traditie cultivata de administratia britanica, care condamnau nationalizarile si amestecul politicului in economie. Republica Araba Unita, mai primeste o lovitura dupa ce partidul Baas din Irak a pierdut teren in favoarea comunistilor. 

La 28 septembrie 1961, un grup de ofiteri din Armata siriana, ostili unificarii cu Egiptul, anunta destramarea Republicii Arabe Unite,prin formarea unui guvern sirian, conservator si independent. Noua administratie de la Damasc a acuzat guvernul egiptean de delapidare si de impunerea unor proiecte falimentare. Ca reactie, administartia Nasser si-a propus sa intareasca si mai mult proiectul politic de unificare a lumii arabe. Uriasul aparat de propaganda de la Cairo a inceput sa promoveze ideea ca democratia parlamentara impusa de colonistii britanici nu fusese altceva decat “o farsa rusinoasa, care ne-a tinut robi, in propria noastra tara”.

Inspirat de marxism,de realizarile lui Tito din Yugoslavia si mai ales de pragmatismul regimului chinez, condus de Chu Enlai, Nasser anunta un nou proiect gigantic: Uniunea Araba Socialista (UAS). Proiectului socialist de unificare a lumii arabe i se opune alianta dintre Yemen si Arabia Saudita, ai caror lideri islamisti condamnau caracterul laic al politicii egiptene si mai ales ateismul lui Nasser. 

Urmasul regelui Saud, Faisal a anuntat crearea unui Front Islamic conservator, potrivnic ambitilor socialiste de la Cairo. Intuind disensiunile din lumea araba, dintre islamistii sauditi si socialsitii ai caror lider absolut era Nasser, sovieticii recurg la un gest simbolic major. In 1964, Hrusciov face o vizita la Cairo, anuntand ca guvernul de la Moscova este dispus sa acorde ajutor economic si militar tuturor tarilor arabe care vor sa scape de inflentele colonialiste ale occidentului. Exemplul oferit de rusi a fost marele baraj de pe Nil, o colosala investitie care modernizase economic, Egiptul marelui Nasser. 

Americanii au adoptat o pozitie diplomatica foarte abila. Profitand de faptul ca intre Nasser si comunistii irakieni se nascuse o prapastie idelologica cu privire la nationalizari si centralizarea economiei de stat, au incercat o apropiere de Cairo prin acordarea de imprumuturi ieftine, pe termen lung. Presedintele Kennedey, devenise primul lider american, care se bucura de simpatie in lumea araba, iar asasinarea lui, a fost un veritabil soc pentru Nasser. 

Dupa instalarea lui Jhonson la Casa Alba, intre SUA si Egipt apar tensiuni legate de chestiunile politice care framantau Republica Congo. Americanii il sustineau pe Moise Tshombe, in timp ce Nasser finanta miscarile rebelilor zairezi. Influenta lui Nasser in Cercul African nu s-a bucurat de acelasi succes ca in Cercul Arab. In 1964, la Cairo a fost organizata cea de a doua conferinta a Organizatiei Unitatii Africane, unde 56 de lideri ai tarilor nealiniate au reafirmat increderea in Proiectul Nasser. 

In februarie 1966, aripa radicala a partidului Baas din Siria impune o racire a relatiilor bilaterale cu Egiptul, insa conflictele din Palestina dintre sionisti si arabi, fac posibila continuarea proiectului comun prin semnarea unui pact defensiv siriano-egiptean. Siria sprijinea fatis rebeliunea palestiniana impotriva colonistilor evrei, fapt ce a facut ca Israelul sa proiecteze un atac militar impotriva ei. 

Regele Hussein al Iordaniei, se deplaseaza la Cairo unde semneaza o alianta cu Siria si Egiptul. Nasser era convins ca SUA si URSS nu vor permite escaladarea violentelor in Orientul Mijlociu si din acest motiv, a fost absolut surprins pe 5 iunie 1967, cand trupele israeliene au atacat toate aerodromurile egiptene, au distrus mare parte din flota aeriana aflata la sol. Pe 9 iunie, comandourile israeliene avanseaza in Peninsula Sinai si a doua zi, reusesc sa cucereasca Inaltimile Golan. Armata siriana este incapabila sa reactioneze si se vede nevoita pe 10 iunie sa anunte incetarea focului. Iordanienii sunt invinsi fara probleme si constransi sa se retraga din Cartierul vechi arabesc din Iersualim. 

Asadar, dupa un razboi care a durat numai 6 zile, regimul sionist de la Tel Aviv a obtinjut controlul militar asupra Ieruslaimului si a restului de 21 % din teritoriul palestinian. Peste 200 000 de refugiati arabi au trecut pe malul estic al Iordanului. Victoria israelienilor a fost atat de rapida, incat URSS nu a fost capabila sa ofere suport logistic si militar prietenilor egipteni si sirieni. 

Marea Britanie si SUA au sustinut imediat dreptul Israelului de a-si securiza frontierele, fapt ce a condus la o ruptura totala cu regimul lui Nasser. Moscova se repliaza si ofera un sprijin neconditionat refacerii economice si militare a Egiptului si astfel, regimul lui Nasse,continua sa poarte un razboi de uzura cu israelienii. Numarul consilierilor sovietici de la Cairo a crescut de la 3.000 la 10.000. 

In fosta colonie britanica din sudul Arabiei, extremistii de stanga proclama la sfarsitul lui 1947, Republica Democrata Yemen. In Sudan, un grup de militari socialisti, condusi de colonelul Jaafar Nimeiry impune o apropiere fata de Egipt si URSS. Regele Idris al Libiei este si el inlaturat in urma unei lovituri de stat condusa de colonelul Muammar Gaddafi, un mare admirator al lui Nasser. 

Victoria uluitoare si umilitoare a Israelului din Razboiul de 6 zile a dus la o reconsolidare a statelor arabe, aliate ale marilor puteri occidentale. Regele Faisal, devine liderul conservatorilor islamici si al tarilor producatoare de petrol, intensficand schimburile economice cu SUA. Pozitia de lider absolut al lumii arabe de care s-a bucurat Nasser este amenintata de regele saudit Faisal, care sustine ideea ca o unitate a musulmanilor este chiar mai importanta decat Cercul Arab. 

Astfel, ia nastere Organizatia Conferintei Islamice (OCI), cu sediul permanet in orasul Jeddah. Palestinienii se vad nevoiti sa accepte ca sprijinul armatei egiptene pentru cauza lor a devenit inutil. Organizatia pentru Eliberarea Palestinei (OEP), Armata pentru Eliberarea Palestinei, condusa din Iordania si partidul al – Fatah, se vad obligate de contextul istoric sa isi gaseasca un nou lider, capabil sa sustina interesele Palestinei Arabe.