Situatia din Iordania si Egipt de la inceputul anilor '50

Aflata, in inima  confruntarii dintre Miscarea Sionista si populatia araba din Palestina, monarhia din Transiordania supravietuieste, datorita unei armate loiale si a informatiilor primite de la britanici si americani.

In decembrie 1948, la intrunirea de la Ierihon, 2000 de reprezentanti arabi l-au invitat pe Regele Abdulah, sa uneasca ce a mai ramas din Palestina araba, cu Iordania. Desi, celelalte state arabe s-au opus acestei manevre, Iordania a reusit sa controleze cartierul vechi arab din Iersualim.

Iordania a fost singurul stat care a oferit refugiatilor palestinieni, cetatenie, insa a sustinut intotdeauna dreptul palestinienior de a se intoarce in tara lor, atunci cand Palestina araba va fi reinstaurata. In 1952, pe tronul Iordaniei se aseaza Hussein, care se va dovedi, cel mai longeviv monarh, sef de stat arab, domnind pana in 1999.

In Egipt, situatia devenise instabila. Catastrofa palestiniana i-a convins pe tinerii ofiteri, ca regimul de la Cairo, a devenit corupt, rigid si incapabil sa gestioneze ofensiva sionistilor in regiune, pentru a securiza un stat fara prea multi arabi. Democratia parlamentara, impusa si pastrata de administratia britanica se naruia, in timp ce miscarile nationalist-arabe si cele fundamentalist-religioase, incepeau sa prinda un numar cat mai mare de aderenti, in plasa propagandei lor. Asadar, regele Farouk asista destul de neputincios, cum isi pierde din autoritate. Partidul Wafd castiga alegerile din 1950, reafirmand ideile nationaliste si anti-coloniale, care nu priveau cu ochi buni, implicarea Angliei in treburile interne ale tarii. 

Violentele impotriva britanicilor s-au intensificat in 1952, cand Fratia Musulmana si membrii unei celule nationaliste numite Tanarul Egipt au incendiat si vanadalizat proprietatiile, hotelurile, bancile si restaurantele detinute de straini. Tinerii ofiteri din armata egipteana, reusesc sa infiinteze un Consiliu al Comandamentului Revolutionar (CCR), condus de generalul Muhhamad Neguib, un personaj detestat de regele Farouk. Regele este constrans sa abdice si i se permite exilul. Figura blanda, de batranel fumator de pipa, a lui Neguib, a convins marile puteri sa recunoasca noul regim revolutionar. 

Insa, tanarul colonel Nasser, cel mai inflacarat nationalist din CCR incepe sa se afirme, sustinand ca singura sansa a Egiptului de a renaste ca o mare putere regionala, este sa scape de influentele straine, sa devina o  republica moderna, fara coruptie si decadenta. In 1953, CCR dizolva toate partidele politice, le confisca fondurile, promulga o constitutie provizorie, prin care preia puterea, pentru o perioada de trei ani. Pe 18 iunie 1953 se proclama Republica Egipt, dar incep si luptele pentru putere intre Fratia Musulmana, CCR si marxist-comunistii, finantati de la Moscova. 

Abilul colonel Nasser, devine prim ministru si  spre sfarsitul anului 1954, detinea deja controlul total in Egipt, pe care si l-a exercitat pana la moartea sa, din 1970.