Razboiul dintre Est si Vest: competitia utopiilor privind o lume perfecta

Parintele fondator al Miscarii Sioniste, Theodor Hertzl si-a descris planul privind refacerea statului Israel, in romanul Alteneuland, care s-ar putea traduce: Tara noua-veche. Practic, in 1902, prin acest basm, Hertzl da frau liber utopiei sale, preconizand ca in  viitor, "Ierusalimul, dupa ce evreii se vor fi intors la matca, dupa doua milenii de exil, va deveni Palatul Pacii unde se vor intalni toate natiunile lumii, in care evreii, crestinii si arabii sa traiasca fericiti,laolalta in „Noua Societate, lucrand in sindicate cooperative uriase”.

Hertzl isi imagina la inceputul secolului XX, o societate tehnocrata perfecta, un vis socialist cu toate avantajele capitalismului, o colonie idealista. Insa, acest vis colonial, a intalnit in istoria concreta, o cu totul alta realitate. Incepand cu in 1947, nou infiintatul stat Israel,a devenit un ghetou pentru palestienii, care construiesc strazile, casele si supermall-urile evreilor, dar traiesc sub tevile pustilor automate ale armatei, in Cisiordania si Ghaza. 

De fapt, Hertzl era un iluminist, convins de ideile unei revolutii permanente, generate de fervoarea unui neam ales, unui neam rational si care vrea sa-si afirme libertatea si mandria! Pentru el, Alteneuland este o Societate Noua, unde Israel nu mai este poporul reliogios care isi lasa viata in mainile Domnului, respectand Legamantul, ci o societate socialista, democratica unde tehnologia va inlocui robia, iar oamenii eliberati de dogme si preconecptii, isi vor fauri singuri destinul… 

Aceste idei revolutionare au nascut in istorie: socialismul, nazismul si comunismul, ceea ce Hertzl, probabil nici macar nu-si putea,imagina, la inceput de secol XX. Utopia Societatii perfecte, reluarea ciclica a proiectiei lui Platon s-a raspandit cu repeziciune in lume. Visul lui Prometeu, a bantuit lumea din Franta iacobinilor lui Robespiere, care isi decapita regele si-l amenita pe Pontif, ca-l va suruma cu propriile mate, pana in Cambogia lui Pot-Pot, din Iranul sahului Reza Pahlavi, care, in lumele iluminismului si al progresului si-a trecut cu brutalitate, poporul printr-o secularizare imposibil de digerat, pana in Italia lui Musolini, Germania lui Hitler, sau gulagurile sovietice ale lui Stalin. Toate ororile umanitatii au fost facute in numele progresului si al binelui, iar binefacatorii au fost batuti cu pietre, rastigniti sau incarcerati. 

In Japonia oligarhilor dinastiei Meiji, ideile iluministe au condus la schimbarea kimonourilor cu fracuri si jobene, a templelor budiste cu sedii ale sangeroasei politii militare. 

Uniunea Sovietica a exportat o revolutie sangeroasa, care a incercat sa arda radacinile lumii vechi, in numele progresului materialist stiintific sacrificand pe altarul utopiei, milioane de oameni. 

Fundamentalismul islamic s-a nascut pe ruinele visului iluminist, concretizat in socialismul arab din Egipt, Irak si Siria. 

Cand utopia lui Hertzl din Alteneuland s-a naruit in Israelul de astazi, ca toate proiectele concretizarii Raiului pe Pamant, popoarele Cartii s-au intors catre Dumnezeu, dar cine sa-i mai talmaceasca parabole Bibliei, cand teologii cu har au murit fie in lagarele din Siberia si in general, in inchisorile comuniste, in lagarele de concentare naziste sau in inchisorile lui Saddam Hussein. Si atunci, pe acest vid teologic s-a instaurat ca un „far calauzitor”, Statul Islamic.

Astazi, profundul curent anti-occidental, care se manifesta prin acte teroriste la Berlin, Londra, Bruxeles si Paris se hraneste din ideea ca toate „duhurile rele vind din Vest”. Daca privim cu onestitate in istorie, putem constata ca odata cu propagarea iluminismului in lume, incepe era industriala, exploatarea haotica a resurselor, razboaiele pentru suprematie si control. Omul a gasit intotdeauna un tap ispasitor, alibilul atat de necesar linistirii constiintei. Astfel, fundamentalismul islamic, de exemplu, isi extrage seva din convingerea ca vinovata pentru situatie, este gandirea bolnava a occidentului, macinata de incertitudini, depravare si decadenta, perfecta in a-si justifica mijloacele, dar incapabila sa gaseasca Calea corecta. 

Totodata, djihadistii le reproseaza evreilor, ca au confiscat lumea camatarind-o prin sistemul bancar mondial, care le apartine si ca alaturi de Occident vor sa inrobeasca toate popoarele. Dar, aceasta idee nu este noua. In secolul al XIX-lea, in Rusia se manifesta curentul slavofil, inspirat de continuarea traditiei Ortodoxe si binecuvantat de Petru cel Mare care dorea ca Rusia sa devina a Treia Roma Crestina.

Ganditorii rusi, prooroci ai imensului suflet, adapat de Volga au gasit ca, decadentei fatale a unui occident desacralizat si depravat, ii trebuie o infuzie de energie ruseasca. Si uite asa, dupa prabusirea Imperiului Otoman, se inalta ca un vultur bicefal, noul Imperiu Tarist, trasformat dupa revolutia Bolsevica, in URSS si care a declara razboi Vestului.

Rationalismul rece si materialismul consumist sunt virusii pe care occidentul ii raspandeste in lume. Lumea araba este tulburata de aceasta perspectiva, descrisa amanuntit in Coran in surele unde Arhanghelul ii cearta pe evrei si pe crestini,prin vocea Profetului Mahomed. 

Lipsa de vlaga a europeanului, grasut si cu sexualitate incerta este semnul pe care il asteapta fundamentalistii pentru a declansa djihadul. 

Istoria confruntarii dintre Rusia si Occident incepe in anul 988, cand cneazul Vladimir al Kievului, a refuzat sa adopte catolicismul si s-a inchinat Bisericii Bizantine. Dupa caderea Constantinopolului, in sec al XIV-lea, conducerea Ortodoxiei s-a mutat la Moscova. Pentru rusii, deveniti conducatorii bisericilor rasaritene, incercarea Papei din 1439, de la Conciliul din Florenta de a reuni toate curentele crestine sub autoritatea Vaticanului a insemnat intarirea frontului anti-occidental. 

Incepand cu 1453, se dezvolta curentul mesianc pan-slavist care afirma cu Rusia a ramas singura mostenitoare legitima a credintei crestine. Idee, reactualizata, astazi de Alexandr Dughin care opune euroatlantismului protestant si catolic, euroasianismul guvernat de Sfanta Traditie Ortodoxa. 

Daca pentru ganditorii occidentali, probemele religioase erau rezolvate prin ratiune si intelect, pentru misticii rasariteni, relatia cu Dumnezeu devenea asemenea unei casatorii simbilice, spirituale intre comunitatea credinciosilor, unde Biserica era privita ca o Mireasa si Iisus ca Mirele ceresc. 

Ortodoxia a pretuit intotdeauna trairea mistica in Inima a prezentei Harului Sfant, duhovnicia simpla, credinta nestramutata intr-un Dumnezeu Viu si personal fiecaruia dintre credinciosi. „Unde sunt doi, sau trei in Numele Meu, acolo voi fi si Eu cu ei…” le spune Mantuitorul, apostolilor sai! In timp ce Catolicismul a glorificat intelectul innobilat de gandirea aristoteliana. 

Din perspectiva acestui conflict de idei intre Est si Vest, ortodocsii cred ca Biserica este depozitara Traditiei, leaganul Adevarului si promotoarea Mantuirii pe Calea Inimii,in timp ce catolicii pretuiesc inovatia si modernizarea nascuta in celebrele scoli iezuite. 

Slavofilii secolului al XIX-lea, printre care si fratii Ivan si Piotr Kireevski, Konstantin Axakov si Alexei Homiakov, Iuri Samarin, Occidentul era cladit pe o fundatie putreda atat in plan spiritual, unde rationalismul scolastic a ucis filonul trairii duhovnicesti, irationale si supra-omenesti, cat si in plan politic intrucat Imperiul Roman „si-a ascuns doar armele pe sub sutana”, cum scrie Ivan Kireevski in cartea sa Noi principii in filozofie. 

Ganditorii rusi le reproseaza vesticilor ca au construit un imperiu economic si militar bazat pe sange si reductionism: „cine nu este cu noi, este impotriva noastra”. Dar diferenta cea mai substantiala intre viziunea occidentala si cea rasariteana este legata de dimensiunea sociala. Misticii ortodocsi le reproseaza confratilor catolici ca au celebrat individualismul si egocentrismul, prin valorizarea proprietatilor si a resurselor, desacralizand astfel, relatia tainica dintre Dumnezeu si „robiii sai!” 

Pentru Kireevski, mintea umana se asemana cu o Universitate cu multe facultati, pe care occidentalii o fortau sa absolve doar una singura: facultatea ratiunii. Teologii rasariteni combateau fundamentul gandirii aristoteliene care postula ca doar ratiunea poate explica lumea si doar stiinta poate fi singura sursa de intelegere a fenomenolor. Ei le reprosau catolicilor si mai tarziu protestantilor ca l-au facut prizonier pe Dumnezeu gandirii lor schematice si seci, adica si-au facut un chip cioplit, devenind astfel idolatrii.