Inceputul erei Nasser, nationalizarea Canalului de Suez si pierderea hegemoniei franco-britanice

Ajuns presedinte si lider politic absolut al Egiptului, Gamal Abdel Nasser isi expune ideile in carticica sa, Filosofia revolutiei. El gandea sa-si  pozitioneze tara, in punctul de intersectie a Cercului Arab, Cercului African si Cercului Islamic, devenind liderul unei ample miscari impotriva imperialismului marilor puteri, care aveau interese majore in regiune. Nasser visa sa conduca o miscare pan-araba, care sa puna capat hegemoniei occidentale. 

In timp ce Nasser era curtat de URSS, care vedea in anti-occidentalismul sau, o mare oportunitate de export a ideilor comuniste, in Irak, Nuri al Said colabora cu SUA si cu statele Europei de Vest. In 1955, la initiativa americanilor au fost incheiate niste acorduri militare intre Iran, Irak, Turcia si Marea Britanie, concretizate in Pactul de la Bagdad. Nasser nu privea cu ochi buni, participarea Irakului la aceasta intelegere, fiind deranjat ca prin apartenenta la NATO a Turciei si Marii Britanii, era amenintata suveranitatea si independenta statelor arabe. A inecrcat sa-l convinga pe Nuri al Said sa se alature Egiptului in incercarea de a alunga prezenta occidentalilor de pe pamantul arab, dar a esuat, intrucat liderul Irakian intelesese bine pericolul sovietic.

Dupa vizita de la Cairo a liderului Pandit Nehru, militant pentru independenta Indiei, Nasser incepe sa-si concretizeze proiectul politic, infiintand alaturi de liderul yugoslav Tito, Clubul Statelor Nealiniate. Popularitatea sa creste rapid in toata lumea araba, iar ideile sale din Filsofia revolutiei se raspandesc in toate statele din regiune, care nutreau sa opreasca ofensiva statelor occidentale si a Isralelului. 

Israelul a inceput sa considere Egiptul ca fiind principala problema externa, intrucat ameninta consolidarea statului sionist. Profitand de Legea Intoarcerii, care acorda oricarui evereu sa revina  pe Pamantul Fagaduintei, au ajuns intr-un prim val, aproximativ 700.000 de imigranti, majoritatea din Europa de Est, dar si din Irak, Yemen, Maroc.  Colonizand rapid teritoriile palestinienilor arabi, armata israeliana, fiind inzestrata cu tehnica militara moderna, primita de la americani, raspundea disproportional de agresiv in fata oricare incercari de revolta sau de incalcare a granitelor. In 1953, trupele israeliene au ucis 50 de tarani palestinieni, care isi duceau caprele sa pasca pe teritoriul evreiesc.

Nasser reuseste sa mai surprinda inca o data opinia publica mondiala, dupa ce incheie un acord cu Cehoslovacia, care presupunea schimbul de armament, inclusiv tancuri sovietice, contra bumbac si orez. Faptul ca Israelul importa armament NATO si ca Franta crezuse in scenariul Mossad-ului, care sustinea ca revoltele din Alger sunt finantate de la Caio, l-au facut pe Nasser sa se simta amenintat.

Sustinut de sovietici si de aliatii lor din Tratatul de la Varsovia, precum si de China presedintelui Chu Enlai, presedintele egiptean a inceput sa joace un rol major in Cercul African, asa cum isi propusese inca de la inceput, finantand toate miscarile anti-occidentale de pe continentul negru. SUA, angrenata deja in Razboiul Rece, era ingrijorata de o posibila expansiune a comunismului in regiune, dupa ce, in 1956, Nasser a recunoscut China comunista si avea deja, relatii economice cu Yugoslavia si alte tari satelite ale URSS.

Ingrijorarile americanilor aveau sa se adevereasca pe 26 iulie 1956, cand Nasser a anuntat intr-o conferinta de presa, prilejuita de  a patra aniversare a Revolutiei Egiptene, ca nationalizeaza Compania Canalului Suez si creeaza in schimb o Autoritate Egipteana. Lumea araba si cei din Lumea a Treia frematau de satisfactie. Simbolul hegemoniei occidentale in Orientul Mijlociu cazuse pe maini arabe. 

Au urmat negocieri secrete intre Franta, Marea Britanie si Israel, unde s-a decis reluarea controlului occidental asupra Canalului de Suez. Pe 29 octombrie 1956, Israelul a invadat Peninsula Sinai, iar dupa refuzul lui Nasser de a preda accesul cailor de comunicatii, Anglia si Franta au declansat bombardamente simultane asupra aerodromurilor egiptene, iar contingente comune au capturat orasul Port Said.

Calculul francezilor si al britanicilor de elimina Autoritatea Egipteana care administra Canalul de Suez a fost rasturnat de reactia foarte ostila a opiniei publice fata de atacul tripartit, de avertismentele sovieticilor si chinezilor ca vor interveni pentru a-l sustine pe Nasser si mai ales de refuzul presedintelui american Eisenhover de a permite Israelului sa inflameze toata lumea araba. Desi, pierderile militare au fost imense, Egiptul avea sa intre intr-o noua etapa de progres. Nasser isi intareste statutul de lider arab dupa ce confisca proprietatile britanicilor si farancezilor. 

Intre 1956-1959, Nasser a fost privit ca un Saladin modern, care va unifica lumea araba impotriva sionismului si a cruciatilor occidentali