Cand mana lui Dumnezeu este inlocuita cu bratul tehnologic...

Orientul Mijlociu a fost si va ramane locul unde cerul si pamantul se saruta mistic, iar oamenii insetati de cer si ingerii indragostiti de huma se vor intalni, fie in ispitiri, fie in rugaciuni. Odata cu iluminismul si gnoza secolelor XVIII, XIX si XX, Occidentul crestin a devenit laic si secular, iar miscarile de rezistenta arabe au inlocuit fervoarea religioasa cu doctrine mult mai pamantene precum nationalismul si socialismul...

Suprematia europenilor reprezentati de lucizii britanici si arogantii francezi incepe se se desire ca o naframa putrezita, dupa sfarsitul celui de Al Doilea Razboi Mondial, cand rolul de lider al Occidentului in Orient este preluat Statele Unite. Partidele nationaliste din lumea araba, mai ales ale celor din Egipt, Irak, Siria si Liban se bucura de plecarea europenilor si privesc destul de indulgent prezenta americanilor cu care nu se confruntasera pana atunci...Cu exceptia unor scurte batalii cu piratii berberi si cu   radicalistii filipinezi, americanii nu se ciocnisera violent cu islamul.  

Aurul negru si vascos, adica esenta fosilelor ingropate adanc in piatra, PETROLUL va atrage ca un magnet si alte forte in batranul Levant. URSS-ul privea cu ochii hulpavi la imensele rezerve si printr-o abilitate specifica jucatorilor de sah, strategii de la Kremlin au inceput sa exporte ideiile revolutiei permanente in spatiul arab. SUA nu puteau ramane pasive si atunci a inceput din nou sa se auda zanganitul armelor. In aceasta atmosfera tulbure se naste in 1948 statul Israel.

Pacea, atat de des invocata in ebraicul Shalom si in arabul Sallam este tulburata de Jihad...si daca timp de secole, evreii persecutati de crestini, au gasit un refugiu in lumea araba, dupa data de 15 mai 1948, o ura profunda a inceput sa se reverse din sens invers. Musulmanii arabi au vazut in noul stat sionist o colonie occidentala implantata in inima lor, o revenire a cruciatilor pe pamantul uscat al semilunii fertile...Polaritatea este evidenta inca de la inceput. SUA sprijina Israelul ceea ce face ca URSS sa aloce resurse si strategii unor importante tari arabe.

Ateii comunisti sovietici i-au inarmat cu tehnilogie pe arabii si cu toate acestea, nu au putut ingenunchea Israelul laic si modern. Musulmanii au inteles atunci ca nu crestinismul sau iudaismul sunt dusmanii pe care trebuie sa le invinga ci secularismul...Pentru ei devenea limpede ca materialismul consumist occidental si ateismul stiintific sovietic erau la fel de paguboase pentru mostenirea islamica a Profetului

Dupa indepartarea sahului prooccidental din Iran, in 1979, fundamentalismul islamic avea sa deveina o forta majora in lumea araba...

Soarele din Jaffa ca o piersica zemoasa (gand de calatorie 5)

Ritualul noptilor din Beit Jala ne devine familar, pe la trei si jumatate, muezinul cu voce baritonala si accente grave alunga stihiile vazduhului cantand: Allahu Akbar, apoi la ivirea zorilor clopotele bisericilor crestine, ortodoxe, catolice, luterane incep purificarea spatiului alungand demonii in pustie. Soarele rasare majestuos peste cerul ca privirea jucausa a unui copil frumos. Intr-o curte situata vis a vis de hotelul nostru un catel trist legat cu un lant mult prea scurt, la umbra unui palmier pitic, ne priveste cand il strigam, dar nu indrazneste sa se exteriorizeze prea mult...

Suntem inca marcati de exceptionalul documentar al lui Raed Andoni: Ghost Hunting, care a contremulat Festivalul de Film de la Berlin de anul acesta, recompunand ca intr-un puzzle spatiul corectionar al unei inchisori administrative israeliene, apeland la fosti detinuti politici palestinieni, care au fost pusi sa joace pe rand si rolul gardienilor...O tristete dulce-amaruie ni se cuibareste in inimi. 

E ultima zi pe meleagurile Tarii Sfinte unde, ca intr-un creuzet, crestinii ii astepata pe evrei si musulmani sa se ierte si sa se impace...Ca sa ne razbunam pe timpul scurt care ne-a mai ramas pana la decolare, pornim spre Jaffa, exceptionala statiune israeliana de la Marea Mediterana, care sincer, este cu cel putin trei clase peste tot ceea ce am mai vazut prin Grecia, Turcia, Italia sau chiar Franta...  

Splendidul oras scaldat mai mereu intr-un soare ca o piersica zemoasa ii este atribuit lui Iafet, fiul lui Noe, care l-a inaltat dupa Potop...Si grecii si-l revendica povestind ca aici Andromeda a fost salvata de Perseu. Arabii il numesc Yaffa, dupa denumirea data de geograful Al-Muqaddasi. Biblia il mentioneaza de patru ori si il atribuie ca pe un teritoriu apartinand tribului lui Dan. 

Aici, inaintea evreilor s-au instaurat canaanitii si filistinii, stramosii palestinienilor de astazi, dar au fost cuceriti de regele David si supusi de inteleptul sau fiu Solomon. Ne uimeste, amestecul armonios dintre antic si modern, eleganta strazilor, farmecul micilor magazine si curatenia impecabila…Europeni, americani, japonezi si iata cativa romani se bucura de marea agitata si albastra, calduta enervandu-l pe salvamarul excedat care ne cearta printr-o porta voce, spunandu-ne artagos ca azi nu este o zi de baie, din cauza curentilor foarte puternici…Dar cine il ascuta? Nisipul fin, muzica discreta care se aude in surdina din niste boxe mici ascunse sub umbrelele de stuf ne rasfata trupurile albe care au trecut printr-o iarna si o primavara destul de gri. 

La aeroport suntem chestionati ca la interogatoriu si cand frumoasele fete din dispozitivul de securitate al Aeroportului din Tel Aviv afla ca am traversat teritoriile Palestiniene, devin brusc artagoase, figurile dulci se acresc, iar privirile devin dintr-odata ca ale unor babe vrajitoare decupte din Evul mediu. Ni se lipeste pe pasapoarte un abtibild galben cu un numar al carei prima cifra este 4, asta inseamna “grad mediu de risc de securitate”. Fapt pentru care suntem puricati pana la piele...

Cu o jumatate de ora inainte de decolare suntem eliberati si avem timp sa bem o cafea scumpa cu gust de mall... Soarele apune de bronz printre norii albi pe care ii vedem prin hublou. Stim ca o parte din sufletul nostru s-a incapatanat sa nu se urce in avion...intorcandu-se la Ierusalim pana cand Iisus se va hotara sa judece vii si mortii !

De la Ierihon la Qumran (gand de calatorie 3)

Aburul de cafea se raspandeste serpuind ispititor invadandu-ne narile hamesite cu parfumul cardamonului verde. Stam pe niste sezlonguri de ratan si privim picaturile de apa condensata pe paharele cu apa rece, in timp ce molfaim cele mai dulci curmale din lume, alea mari si grase care se gasesc doar lerihon. Un ospatar transpirat ne aduce, zambind si etalandu-si strungareata a la Omar Shariff, o narghilea cu tututun umed amestecat cu mar si pepene galben. 

 

Imi plimb cu dexteritate cele trei degete in care tin bucata de lipie peste bordura farfuriei de lut unde a zacut plin de rabdare un humus scaldat in ulei de masline, innobilat cu zatar si muguri de pin...In spate, printre frunzele mari de palmier se inalta pustiu si arid, Muntele Ispitirii. Sotia mea isi freaca palmele care au supt prin pori o crema untoasa cu miros de piersici, plina de saruri minerale de la Marea Moarta. 

Un vanticel cald ne imbratiseaza pe sub brate si ne aduce alte miresme, unele naturale, altele omenesti... E cald iar cerul isi mana cu iuteala niste nori albi si firavi. Internetul nu functioneaza, nici aerul conditionat din autocar. Imi lipesc fruntea de geam si privesc drumul serpuit care ne duce spre Qumran...Astazi ne-am propus sa ne aruncam trupurile, inca vii si energice in apele sarate ale Marii Moarte. O lumina aurie se reflecta pe pietrele incalzite si ne inunda ochii ca un nectar misterios. Soferul porneste casetofonul si imediat suntem inundati de acordurile vesele ale “Dansului Pinguinului”, cantat in araba...Cert, suna mult mai bine asa, decat la noi...Atipesc zambind si visez destul de confuz... 

La Qumran, dupa ce platim 60 de shekeli de persoana, patrundem pe plaja arida si ne aruncam hainele sub corturi mari care ne mangaie cu umbra binecuvantata. Acolo, unde legendele spun ca s-au trufit locuitorii din Sodoma si Gomora sta absolut in nemiscare cea mai sarata apa din lume, de parca ar fi toate lacrimile pline de cainta ale pacatosilor, inainte ca ingerii lui Dumnezeu sa-i rada de pe fata pamantului. Namolul asta, se zice ca este cel mai nutritiv si plin de minerale, de pe mapamond. Am un sentiment ciudat cand ma ung cu el, pe bratele osoase...de parca as pune pe mine ramasitele unor oameni, de mult uitati de istorie, dar pomeniti in Biblie. Plutim asa, desfatandu-ne sub soarele sfredelitor, dar protejati de o briza extrem de ionizata, suntem la 400 de metri sub nivelul marii, undeva intre Israel si Iordania, leaganul pasilor profetilor si proorocilor. Desertul Iudeii, piatra si smarcurile de iarba cu tepi se intinde cu mult deasupra noastra marginit de stanci abrupte, peste care vantul s-a jucat sculptand forme bizare. 

Plecam de la Qumran, dupa ve vizitam situl arheologic, unde in 1947, un beduin a gasit celebrele manuscrise de la Marea Moarta, care descriu admirabila viata spirituala dusa de barbatii esenieni, in cautarea desavarsirii, secta iudaica din care a facut parte si Ioan Botezatorul. Infometati dupa baia sarata, ne-am oprit sa mancam ceva la un “impinge tava" israelian. Se zice ca poti cunoaste un om, dupa gustul mancarii pe care ti-o ofera...nu stiu ce sa zic, dar pentru 15 dolari de persoana, adica vreo 60 de shekeli, am tras cu greu de un cod sleit, asezonat cu mazare si morcovi, ca de spital, un orez prefiert si cateva lipii uscate umezite de niste salata de varza...Am baut apa plata imbuteliata la pahar de plastic si o cafea americana (adica lunga, subtire, de parca cineva ar fi stors o carpa dupa ce a varsat pe jos o cafea adevarata).

Ierusalimul ceresc vs Ierusalimul de piatra (gand de calatorie)

15 mai 1948…cea mai fericita zi pentru abia nascutul stat sionist Israel, tragedia epica a poporului Palestinian...pietrele desertului Iudeii, cerul albastru care-si pastoreste norii albi de nici unde catre nicaieri, smarcurile de iarba cu tepi, caprele si camilele desirate s-au tulburat caci, peste pasii profetului Avraam, peste urmele lui Moise si peste calcatura atat de transubstantiala a celui mai frumos dintre oameni, mantuitorul Lumii, rastignitul dar atat de viul Iisus se asternuse marmelada sangelui inchegat in care se amestecau, ca intr-o supa diabolica sangele fratilor de tata, evrei, arabi si crestini. Ierusalimul ceresc, promis de Hristos, care a ostoit foamea de vesnicie a celor care au crezut in Cuvantul Intrupat, a redevenit o miza concreta, noii israelieni si vechii palestinieni s-au regasit, brusc, si dintr-o data, fata catre fata, cu privirile intunecate si cu maxilarele inclestate, scrasnind din dinti si insetati de sange. 

Miza? O bucata de pustiu, cu o mare moarta ce acopera celebrele, si atat de actualele Sodoma si Gomora, dar in care se afla ingropata identitatea spirituala a Lumii...Si, ca prin farmec, in a doua jumatate a atat de laicului si agnosticului secol al XX-lea, a rabufnit ca un taifun conflictul religios iudeo-musulman, in Palestina abia parasita de colonistii britanici, urmasi ai cruciatului Richard Inima de Leu... Si de atunci, in fiecare an, de 15 mai, israelienii isi aniverseaza cea mai fericita zi, iar palestinienii isi plang nefericta soarta...Printr-un paradox semantic, statul laic Israel isi revendica teritoriile apeland la Vechiul Legamant al lui Moshe cu Iahve, invocand dreptul reintoarcerii poporului ales pe Pamantul Fagaduintei, in timp ce printr-o absurditate umanitara, palestinienii se vad alungati din casele lor, ca si cum nu ar fi existat vreodata...

Copiii Sarei pretind cu aplomb ca timp de 2000 de ani, pamanturile Cisiordaniei si ale Ghazei au ramas goale in asteptarea intoarcerii “fiiilor ratacitori”, iar cei ai lui Igar se incapataneaza sa-si manifeste apartenenta si istoria lor de falestini, care au innobilat piatra cu prezenta lor, atat sub imperiul roman, cand locuiau in provincia Siria-Palestina, cat si apoi, sub otomani si britanici. Copiii evreilor invata inca de la gradinita, ca palestinienii nu exista, ca ei sunt niste scursuri arabe, ramase din armata iordaniana si cea siriana, dupa cele doua razboaie din 1947 si 1967. Adica, Siria e locuita de sirieni, Irakul de irakieni, Egiptul de egipteni, doar Palestina e locuita de...arabi...Copiii palestinienilor, invata, cu mult inainte sa scrie si sa citeasca ca sunt ocupati de niste khazari, adica o polulatie din peninsula Crimeei, care au trecut la iudaism abia in secolul al XV-lea si care au venit ca niste invadatori, furandu-le tara si destinele...

Asa ca nu este nici o mirare, ca in Tara unde Iisus a propovaduit Iubirea ca singura legatura dintre oameni si Dumnezeu, dintre timp si Vesnicie, este astazi un spatiu al urii si al intolerantei... Conflictul este inegal, unii arunca cu pietre in timp ce striga Nakba (nenorocire), iar altii trag cu gloante de cauciuc si gaze lacrimogene urland printre dinti (eret Israel)...Copiii din armata sionista ii ucid pe cei din centrele de refugiati si uneori se intampla invers...toate pentru a-si manifesta o identitate concreta, materiala, nationala.... 

Ierusalimul Ceresc, metafizic si mistic, locul unde Avraam (Ibrahim) ne asteapta pe toti (evrei, crestini si muslmani) sa ne conduca la sfintii nostri patriarhi, profeti si proooci: Moise, Ilie, Petru, Pavel, unde sa ne curatam carnea pacatoasa ca ne ne putem infatisa in fata lui Dumnezeu, pe al caruitTron sta Fiul Omului, ramane un concept atat de indepartat de realitate, incat doar cativa crestini care asteapta lumina de inviere de la Patriarhul Ierusalimului mai spera, cu un zambet tainic pe buze...

1970: inceputul terorismului international

Dupa victoria devastatoare, impotriva armatelor arabe, din 1967, Israelul se afla in control, total pe toate frontierele sale, iar ministrul Apararii, Moshe Dayan tinea sub tirul mitralierelor, provinciile ocupate, Cisiordania si Gaza.

Conform Rezolutiei 242 a Consiliului de Securitate ONU, Israelul ar fi trebuit sa-si retraga trupele din teritoriile palestiniene, insa Tel Aviv-ul a ignorat in permanenta acordurile internationale, intensificandu-si si mai mult controlul asupra populatiei arabe, fapt ce a condus la aparitia organizatiilor de guerilla, care au inceput actiuni ostile impotriva colonistilor evrei.

In paralel, membrii unui qvasi parlament palestinian din exil, au adoptat Carta Nationala a Palestinei care prevedea infiintarea statului independent Palestina, pe teritoriul ocupat de Israel. Proiectiile politice ale acestul Consiliu National Palestinian, din diaspora, sustineau ca "Statutul de cetatean al statului independent Palestina, poate fi acordat arabilor care au trait permanent in Palestina pana in 1947 si  evreilor naturalizati, pana la inceputul invaziei sioniste, care se vor numi palestinieni. " 

In cele doua fasii de pamant, acordate palestinienilor, Cisiordania si Gaza incep sa prinda contur miscarile de rezistenta impotriva sionistilor. In martie 1968, cateva comandouri rebele, coordonate de ofiteri ai armatei iordaniene au  atacat trupele israeliene din provincia Karameh din Valea Iordanului, stationate pentru o misiune de pedepsire a unui grup de arabi care se infilatrau in Iersualim, prin vechiul Cartier Arab si  atacau cu pietre fortele de politie israeliene.

Victoria palestinienilor, ajutati de armata iordaniana, a infuriat la culme Israelul, care a ripostat extrem de dur, amenintand sa destabilizeze Iordania. Regele Hussein, desi dezvolatase o relatie cordiala cu Yasser Arafat, liderul OEP si, intr-o prima faza gazduise trupele de guerilla palestiniene, pe teritoriul iordanian, s-a vazut in dificila situatie de a accepta sugestia Marii Britanii de a nu declansa un razboi cu Israelul si chiar de a incepe imediat operatiunile de expulzare a rebelilor palestinieni.

In septembrie 1970, Frontul Pentru Eliberarea Palestinei a revendicat deturnarea a trei avioane occidentale, pe o pista de aterizare abandonata din Iordania, atragand atentia opiniei publice internationale asupra chestiunii palestiniene. Regele Hussein se vede nevoit sa autorizeze armata sa actioneze impotriva teroristilor. Frustrarea si mai ales deznadejdea palestinienilor expulzati din Iordania au condus la nasterea unei organizatii teroriste revansarde, intitulata Septembrie Negru. 

Prima actiune terorista a organizatiei Septembrie Negru s-a concretizat prin asasinarea premierului iordanian Wasfi al-Tal, considerat vinovat pentru expulzarea trupelor de guerilla. In septembrie 1972, intreaga lume a fost ingrozita de atacul terorist din timpul Jocurilor Olimpice de la Munchen, care a dus al moartea a noua atleti israelieni. Yasser Arafat muta cartierul general al OEP, din Iordania in Liban, la inceputul lui 1972.

Inceputul erei Nasser, nationalizarea Canalului de Suez si pierderea hegemoniei franco-britanice

Ajuns presedinte si lider politic absolut al Egiptului, Gamal Abdel Nasser isi expune ideile in carticica sa, Filosofia revolutiei. El gandea sa-si  pozitioneze tara, in punctul de intersectie a Cercului Arab, Cercului African si Cercului Islamic, devenind liderul unei ample miscari impotriva imperialismului marilor puteri, care aveau interese majore in regiune. Nasser visa sa conduca o miscare pan-araba, care sa puna capat hegemoniei occidentale. 

In timp ce Nasser era curtat de URSS, care vedea in anti-occidentalismul sau, o mare oportunitate de export a ideilor comuniste, in Irak, Nuri al Said colabora cu SUA si cu statele Europei de Vest. In 1955, la initiativa americanilor au fost incheiate niste acorduri militare intre Iran, Irak, Turcia si Marea Britanie, concretizate in Pactul de la Bagdad. Nasser nu privea cu ochi buni, participarea Irakului la aceasta intelegere, fiind deranjat ca prin apartenenta la NATO a Turciei si Marii Britanii, era amenintata suveranitatea si independenta statelor arabe. A inecrcat sa-l convinga pe Nuri al Said sa se alature Egiptului in incercarea de a alunga prezenta occidentalilor de pe pamantul arab, dar a esuat, intrucat liderul Irakian intelesese bine pericolul sovietic.

Dupa vizita de la Cairo a liderului Pandit Nehru, militant pentru independenta Indiei, Nasser incepe sa-si concretizeze proiectul politic, infiintand alaturi de liderul yugoslav Tito, Clubul Statelor Nealiniate. Popularitatea sa creste rapid in toata lumea araba, iar ideile sale din Filsofia revolutiei se raspandesc in toate statele din regiune, care nutreau sa opreasca ofensiva statelor occidentale si a Isralelului. 

Israelul a inceput sa considere Egiptul ca fiind principala problema externa, intrucat ameninta consolidarea statului sionist. Profitand de Legea Intoarcerii, care acorda oricarui evereu sa revina  pe Pamantul Fagaduintei, au ajuns intr-un prim val, aproximativ 700.000 de imigranti, majoritatea din Europa de Est, dar si din Irak, Yemen, Maroc.  Colonizand rapid teritoriile palestinienilor arabi, armata israeliana, fiind inzestrata cu tehnica militara moderna, primita de la americani, raspundea disproportional de agresiv in fata oricare incercari de revolta sau de incalcare a granitelor. In 1953, trupele israeliene au ucis 50 de tarani palestinieni, care isi duceau caprele sa pasca pe teritoriul evreiesc.

Nasser reuseste sa mai surprinda inca o data opinia publica mondiala, dupa ce incheie un acord cu Cehoslovacia, care presupunea schimbul de armament, inclusiv tancuri sovietice, contra bumbac si orez. Faptul ca Israelul importa armament NATO si ca Franta crezuse in scenariul Mossad-ului, care sustinea ca revoltele din Alger sunt finantate de la Caio, l-au facut pe Nasser sa se simta amenintat.

Sustinut de sovietici si de aliatii lor din Tratatul de la Varsovia, precum si de China presedintelui Chu Enlai, presedintele egiptean a inceput sa joace un rol major in Cercul African, asa cum isi propusese inca de la inceput, finantand toate miscarile anti-occidentale de pe continentul negru. SUA, angrenata deja in Razboiul Rece, era ingrijorata de o posibila expansiune a comunismului in regiune, dupa ce, in 1956, Nasser a recunoscut China comunista si avea deja, relatii economice cu Yugoslavia si alte tari satelite ale URSS.

Ingrijorarile americanilor aveau sa se adevereasca pe 26 iulie 1956, cand Nasser a anuntat intr-o conferinta de presa, prilejuita de  a patra aniversare a Revolutiei Egiptene, ca nationalizeaza Compania Canalului Suez si creeaza in schimb o Autoritate Egipteana. Lumea araba si cei din Lumea a Treia frematau de satisfactie. Simbolul hegemoniei occidentale in Orientul Mijlociu cazuse pe maini arabe. 

Au urmat negocieri secrete intre Franta, Marea Britanie si Israel, unde s-a decis reluarea controlului occidental asupra Canalului de Suez. Pe 29 octombrie 1956, Israelul a invadat Peninsula Sinai, iar dupa refuzul lui Nasser de a preda accesul cailor de comunicatii, Anglia si Franta au declansat bombardamente simultane asupra aerodromurilor egiptene, iar contingente comune au capturat orasul Port Said.

Calculul francezilor si al britanicilor de elimina Autoritatea Egipteana care administra Canalul de Suez a fost rasturnat de reactia foarte ostila a opiniei publice fata de atacul tripartit, de avertismentele sovieticilor si chinezilor ca vor interveni pentru a-l sustine pe Nasser si mai ales de refuzul presedintelui american Eisenhover de a permite Israelului sa inflameze toata lumea araba. Desi, pierderile militare au fost imense, Egiptul avea sa intre intr-o noua etapa de progres. Nasser isi intareste statutul de lider arab dupa ce confisca proprietatile britanicilor si farancezilor. 

Intre 1956-1959, Nasser a fost privit ca un Saladin modern, care va unifica lumea araba impotriva sionismului si a cruciatilor occidentali 

Miscarea Sionista si Primul Razboi Arab

In 1945, cu binecuvantarea Marii Britanii se infiinteaza Liga Araba, formata din sapte state care isi dobandisera independenta: Egipt, Irak, Arabia Saudita, Transiordania, Yemen, Siria si Liban. 

Dupa Razboi, majoritatea arabilor si iranienilor doreau sa scape de tutela puterilor europene si sa-si intemeieze state suverane. Insa, in Palestina, evreii sionisti isi propusesera sa redobandeasca Pamantul Fagaduintei, promis de Dumnezeu, stramosilor biblici. 

In timp ce sionistii lui Ben Gurion incepusera sa colonizeze Palestina cu evrei din Europa, cu precadere din Rusia sovietica, cele sapte state arabe independente s-au intrunit in 1946, la Cairo reafirmand caracterul arab al Palestinei. SUA intervine, gratie doctrinei Truman si forteaza Marea Britanie sa accepte “repatrierea”evreilor. Londra se vede,astfel, pusa in situatia tensionata de a media intre sionistii colonizatori si Liga Araba, care invoca Carta Alba, din 1939 care mentiona ca Palestina sa devina un stat binational al carui guvern sa fie arabesc. 

Conflictele din ce in ce mai violente dintre sionisti si palestinieni au fortat Regatul Unit, in 1947 sa incredinteze problema Organizatiei Natiunilor Unite. Pe 29 noiembrie, acelasi an, a fost adoptata Rezolutia ONU 181 care consfintea impartirea Palestinei intr-un stat evreiesc si un stat arab, unificate economic, iar Iersualimul si imprejurarile lui sa intre sub administrare internationala. 

In 1946, in Palestina erau inregistrati 1 269 000 de arabi si 678.000 de evrei. Dupa plecarea administratiei britanice, incepe un razboi sangeros intre comunitatile arabe si cele evreiesti, intrucat sionistii proclamasera statul Israel, care, intr-un mod fara precedent, a primit recunoasterea de facto de la SUA si URSS, in numai cateva ore de la solicitare. 

Spre sfarsitul lui 1947, Liga Araba intervine in favoarea palestinienilor, trimitand in Israel unitati militare din Siria, Transiordania, Egipt si Irak. Dezorganizati si slab inarmati, arabii, desi in superioritate numerica nu au reusit sa restabileasca echilibrul de putere, conform Rezolutiei 181. A urmat un razboi de doi ani cu consecinte dezastroase pentru arabi. Peste 700.000 de palestinieni au devnit refugiati, si doar 21 % din teritoriu a ramas in administrarea arabilor.