De la Ierihon la Qumran (gand de calatorie 3)

Aburul de cafea se raspandeste serpuind ispititor invadandu-ne narile hamesite cu parfumul cardamonului verde. Stam pe niste sezlonguri de ratan si privim picaturile de apa condensata pe paharele cu apa rece, in timp ce molfaim cele mai dulci curmale din lume, alea mari si grase care se gasesc doar lerihon. Un ospatar transpirat ne aduce, zambind si etalandu-si strungareata a la Omar Shariff, o narghilea cu tututun umed amestecat cu mar si pepene galben. 

 

Imi plimb cu dexteritate cele trei degete in care tin bucata de lipie peste bordura farfuriei de lut unde a zacut plin de rabdare un humus scaldat in ulei de masline, innobilat cu zatar si muguri de pin...In spate, printre frunzele mari de palmier se inalta pustiu si arid, Muntele Ispitirii. Sotia mea isi freaca palmele care au supt prin pori o crema untoasa cu miros de piersici, plina de saruri minerale de la Marea Moarta. 

Un vanticel cald ne imbratiseaza pe sub brate si ne aduce alte miresme, unele naturale, altele omenesti... E cald iar cerul isi mana cu iuteala niste nori albi si firavi. Internetul nu functioneaza, nici aerul conditionat din autocar. Imi lipesc fruntea de geam si privesc drumul serpuit care ne duce spre Qumran...Astazi ne-am propus sa ne aruncam trupurile, inca vii si energice in apele sarate ale Marii Moarte. O lumina aurie se reflecta pe pietrele incalzite si ne inunda ochii ca un nectar misterios. Soferul porneste casetofonul si imediat suntem inundati de acordurile vesele ale “Dansului Pinguinului”, cantat in araba...Cert, suna mult mai bine asa, decat la noi...Atipesc zambind si visez destul de confuz... 

La Qumran, dupa ce platim 60 de shekeli de persoana, patrundem pe plaja arida si ne aruncam hainele sub corturi mari care ne mangaie cu umbra binecuvantata. Acolo, unde legendele spun ca s-au trufit locuitorii din Sodoma si Gomora sta absolut in nemiscare cea mai sarata apa din lume, de parca ar fi toate lacrimile pline de cainta ale pacatosilor, inainte ca ingerii lui Dumnezeu sa-i rada de pe fata pamantului. Namolul asta, se zice ca este cel mai nutritiv si plin de minerale, de pe mapamond. Am un sentiment ciudat cand ma ung cu el, pe bratele osoase...de parca as pune pe mine ramasitele unor oameni, de mult uitati de istorie, dar pomeniti in Biblie. Plutim asa, desfatandu-ne sub soarele sfredelitor, dar protejati de o briza extrem de ionizata, suntem la 400 de metri sub nivelul marii, undeva intre Israel si Iordania, leaganul pasilor profetilor si proorocilor. Desertul Iudeii, piatra si smarcurile de iarba cu tepi se intinde cu mult deasupra noastra marginit de stanci abrupte, peste care vantul s-a jucat sculptand forme bizare. 

Plecam de la Qumran, dupa ve vizitam situl arheologic, unde in 1947, un beduin a gasit celebrele manuscrise de la Marea Moarta, care descriu admirabila viata spirituala dusa de barbatii esenieni, in cautarea desavarsirii, secta iudaica din care a facut parte si Ioan Botezatorul. Infometati dupa baia sarata, ne-am oprit sa mancam ceva la un “impinge tava" israelian. Se zice ca poti cunoaste un om, dupa gustul mancarii pe care ti-o ofera...nu stiu ce sa zic, dar pentru 15 dolari de persoana, adica vreo 60 de shekeli, am tras cu greu de un cod sleit, asezonat cu mazare si morcovi, ca de spital, un orez prefiert si cateva lipii uscate umezite de niste salata de varza...Am baut apa plata imbuteliata la pahar de plastic si o cafea americana (adica lunga, subtire, de parca cineva ar fi stors o carpa dupa ce a varsat pe jos o cafea adevarata).