Ierusalimul ceresc vs Ierusalimul de piatra (gand de calatorie)

15 mai 1948…cea mai fericita zi pentru abia nascutul stat sionist Israel, tragedia epica a poporului Palestinian...pietrele desertului Iudeii, cerul albastru care-si pastoreste norii albi de nici unde catre nicaieri, smarcurile de iarba cu tepi, caprele si camilele desirate s-au tulburat caci, peste pasii profetului Avraam, peste urmele lui Moise si peste calcatura atat de transubstantiala a celui mai frumos dintre oameni, mantuitorul Lumii, rastignitul dar atat de viul Iisus se asternuse marmelada sangelui inchegat in care se amestecau, ca intr-o supa diabolica sangele fratilor de tata, evrei, arabi si crestini. Ierusalimul ceresc, promis de Hristos, care a ostoit foamea de vesnicie a celor care au crezut in Cuvantul Intrupat, a redevenit o miza concreta, noii israelieni si vechii palestinieni s-au regasit, brusc, si dintr-o data, fata catre fata, cu privirile intunecate si cu maxilarele inclestate, scrasnind din dinti si insetati de sange. 

Miza? O bucata de pustiu, cu o mare moarta ce acopera celebrele, si atat de actualele Sodoma si Gomora, dar in care se afla ingropata identitatea spirituala a Lumii...Si, ca prin farmec, in a doua jumatate a atat de laicului si agnosticului secol al XX-lea, a rabufnit ca un taifun conflictul religios iudeo-musulman, in Palestina abia parasita de colonistii britanici, urmasi ai cruciatului Richard Inima de Leu... Si de atunci, in fiecare an, de 15 mai, israelienii isi aniverseaza cea mai fericita zi, iar palestinienii isi plang nefericta soarta...Printr-un paradox semantic, statul laic Israel isi revendica teritoriile apeland la Vechiul Legamant al lui Moshe cu Iahve, invocand dreptul reintoarcerii poporului ales pe Pamantul Fagaduintei, in timp ce printr-o absurditate umanitara, palestinienii se vad alungati din casele lor, ca si cum nu ar fi existat vreodata...

Copiii Sarei pretind cu aplomb ca timp de 2000 de ani, pamanturile Cisiordaniei si ale Ghazei au ramas goale in asteptarea intoarcerii “fiiilor ratacitori”, iar cei ai lui Igar se incapataneaza sa-si manifeste apartenenta si istoria lor de falestini, care au innobilat piatra cu prezenta lor, atat sub imperiul roman, cand locuiau in provincia Siria-Palestina, cat si apoi, sub otomani si britanici. Copiii evreilor invata inca de la gradinita, ca palestinienii nu exista, ca ei sunt niste scursuri arabe, ramase din armata iordaniana si cea siriana, dupa cele doua razboaie din 1947 si 1967. Adica, Siria e locuita de sirieni, Irakul de irakieni, Egiptul de egipteni, doar Palestina e locuita de...arabi...Copiii palestinienilor, invata, cu mult inainte sa scrie si sa citeasca ca sunt ocupati de niste khazari, adica o polulatie din peninsula Crimeei, care au trecut la iudaism abia in secolul al XV-lea si care au venit ca niste invadatori, furandu-le tara si destinele...

Asa ca nu este nici o mirare, ca in Tara unde Iisus a propovaduit Iubirea ca singura legatura dintre oameni si Dumnezeu, dintre timp si Vesnicie, este astazi un spatiu al urii si al intolerantei... Conflictul este inegal, unii arunca cu pietre in timp ce striga Nakba (nenorocire), iar altii trag cu gloante de cauciuc si gaze lacrimogene urland printre dinti (eret Israel)...Copiii din armata sionista ii ucid pe cei din centrele de refugiati si uneori se intampla invers...toate pentru a-si manifesta o identitate concreta, materiala, nationala.... 

Ierusalimul Ceresc, metafizic si mistic, locul unde Avraam (Ibrahim) ne asteapta pe toti (evrei, crestini si muslmani) sa ne conduca la sfintii nostri patriarhi, profeti si proooci: Moise, Ilie, Petru, Pavel, unde sa ne curatam carnea pacatoasa ca ne ne putem infatisa in fata lui Dumnezeu, pe al caruitTron sta Fiul Omului, ramane un concept atat de indepartat de realitate, incat doar cativa crestini care asteapta lumina de inviere de la Patriarhul Ierusalimului mai spera, cu un zambet tainic pe buze...