Soarele din Jaffa ca o piersica zemoasa (gand de calatorie 5)

Ritualul noptilor din Beit Jala ne devine familar, pe la trei si jumatate, muezinul cu voce baritonala si accente grave alunga stihiile vazduhului cantand: Allahu Akbar, apoi la ivirea zorilor clopotele bisericilor crestine, ortodoxe, catolice, luterane incep purificarea spatiului alungand demonii in pustie. Soarele rasare majestuos peste cerul ca privirea jucausa a unui copil frumos. Intr-o curte situata vis a vis de hotelul nostru un catel trist legat cu un lant mult prea scurt, la umbra unui palmier pitic, ne priveste cand il strigam, dar nu indrazneste sa se exteriorizeze prea mult...

Suntem inca marcati de exceptionalul documentar al lui Raed Andoni: Ghost Hunting, care a contremulat Festivalul de Film de la Berlin de anul acesta, recompunand ca intr-un puzzle spatiul corectionar al unei inchisori administrative israeliene, apeland la fosti detinuti politici palestinieni, care au fost pusi sa joace pe rand si rolul gardienilor...O tristete dulce-amaruie ni se cuibareste in inimi. 

E ultima zi pe meleagurile Tarii Sfinte unde, ca intr-un creuzet, crestinii ii astepata pe evrei si musulmani sa se ierte si sa se impace...Ca sa ne razbunam pe timpul scurt care ne-a mai ramas pana la decolare, pornim spre Jaffa, exceptionala statiune israeliana de la Marea Mediterana, care sincer, este cu cel putin trei clase peste tot ceea ce am mai vazut prin Grecia, Turcia, Italia sau chiar Franta...  

Splendidul oras scaldat mai mereu intr-un soare ca o piersica zemoasa ii este atribuit lui Iafet, fiul lui Noe, care l-a inaltat dupa Potop...Si grecii si-l revendica povestind ca aici Andromeda a fost salvata de Perseu. Arabii il numesc Yaffa, dupa denumirea data de geograful Al-Muqaddasi. Biblia il mentioneaza de patru ori si il atribuie ca pe un teritoriu apartinand tribului lui Dan. 

Aici, inaintea evreilor s-au instaurat canaanitii si filistinii, stramosii palestinienilor de astazi, dar au fost cuceriti de regele David si supusi de inteleptul sau fiu Solomon. Ne uimeste, amestecul armonios dintre antic si modern, eleganta strazilor, farmecul micilor magazine si curatenia impecabila…Europeni, americani, japonezi si iata cativa romani se bucura de marea agitata si albastra, calduta enervandu-l pe salvamarul excedat care ne cearta printr-o porta voce, spunandu-ne artagos ca azi nu este o zi de baie, din cauza curentilor foarte puternici…Dar cine il ascuta? Nisipul fin, muzica discreta care se aude in surdina din niste boxe mici ascunse sub umbrelele de stuf ne rasfata trupurile albe care au trecut printr-o iarna si o primavara destul de gri. 

La aeroport suntem chestionati ca la interogatoriu si cand frumoasele fete din dispozitivul de securitate al Aeroportului din Tel Aviv afla ca am traversat teritoriile Palestiniene, devin brusc artagoase, figurile dulci se acresc, iar privirile devin dintr-odata ca ale unor babe vrajitoare decupte din Evul mediu. Ni se lipeste pe pasapoarte un abtibild galben cu un numar al carei prima cifra este 4, asta inseamna “grad mediu de risc de securitate”. Fapt pentru care suntem puricati pana la piele...

Cu o jumatate de ora inainte de decolare suntem eliberati si avem timp sa bem o cafea scumpa cu gust de mall... Soarele apune de bronz printre norii albi pe care ii vedem prin hublou. Stim ca o parte din sufletul nostru s-a incapatanat sa nu se urce in avion...intorcandu-se la Ierusalim pana cand Iisus se va hotara sa judece vii si mortii !