Prabusirea Imperiului Otoman al Semilunii si inlocuirea dominatiei straine in Orientul Mijlociu cu valorile secularismului occidental

Iata, ca se implinesc 10 ani de cand, impreuna cu Ahmed Jaber si Mazen Rifai am construit Clubul de Cultura si Presa Romao-Arab...Stau la mine in curte, la umbra unui nuc spectaculos si sub bolta deasa a unei vite de vie care ne bucura, an de an cu niste boabe rosii, grase si dulci, beau un ceai negru, turcesc si imi revin in minte cuvintele unui palestinian, gonit din tara lui, dar care si-a gasit un loc la fel de primitor in a noastra: "Doar cultura poate uni popoarele Cartii..." 

Dupa acea seara magica de iunie,din 2007 si dupa ce am devorat feeria de bunataturi prin care arabii isi recompenseaza bunii credinciosi care tin Ramadanul, la un restaurant simplu, dar excelent, de la pasajul Muncii, m-am apucat serios de studiat, in primul rand istoria Orientului Mijlociu, locul arid dar atat de viu unde oamenii Legii lui Moise, ai Cuvantului Intrupat Iisus si ai Profetului Mohamed au gasit cele mai adanci sensuri existentiale, dar care, dintr-o neinteleasca manifestare s-au urat si s-au ucis de-a lungul atator secole...

N-am sa fac un recurs prea amplu asupra cruciadelor, ci voi calatori, din nou, in gand, in timp ce sorb licoarea neagra si tonica din paharelul meu cu buze inguste, cu 100 de ani in urma, in 1917, cand pe 9 decembrie, armatele otomane au parasit Ierusalimul. Marele Imperiu al Semilunii se prabusea ca un colos cu picioarele de lut, lasand Tara Sfanta in mainile unui general britanic extrem de inteligent, Allenby, care, dupa aproape 1000 de ani, intra ca un  crestin pasnic in Orasul celor trei religii monoteiste. Spre deosebire de crestinii primei cruciade ale anului 1099, care i-au trecut prin foc si sabie atat pe evreii, cat si pe musulmanii gasiti acolo, printre pietre, Allenby a incercat sa ofere garantii, partii arabe ale defunctului imperiu otoman, ca ratiunea si pacea vor fi Jaqinul si Boazul guvernantei britanice. Insa, ambitiile Frantei, castigatoare si ea in Primul Razboi Mondial, aveau sa strice cumva planurile britanicului. Infumuratul general Henri Gouraud, trimis sa ia Siria sub protectoratul Palatului Elysee s-a dus la mormantul lui Saladin, marele erou musulman al Evului Mediu si cu un glas de cocos excitat a rostit o fraza, a carui efect se va simti peste 100 de ani, in atentatele de la Paris: "Saladin, ne-am intors, prezenta mea aici marcheaza biruinta crucii asupra semilunii". 

Un mileniu si ceva intre crestini si musulmani s-au purtat multe si dureroase razboaie, castigate in cea mai mare parte de arabi, pana in secolul al XVII-lea, cand iluminismul, secularismul si mai ales Revolutia Industriala au inclinat balanta in favoarea Occidentului.

Dar sa revin de unde am pornit...Prabusirea Imperiului Otoman la sfarsitul primei conflagratii mondiale a coincis cu sfarsitul luptei religioase dintre crestini si musulmani, insa noi forme de lupta aveau sa se nasca in Orientul Mijlociu intre anii 1920 si 1970, intrucat arabii devenisera victimile imperialismului occidental, cu cele doua capete trufase ale britanicilor si francezilor...

va urma