Cand mana lui Dumnezeu este inlocuita cu bratul tehnologic...

Orientul Mijlociu a fost si va ramane locul unde cerul si pamantul se saruta mistic, iar oamenii insetati de cer si ingerii indragostiti de huma se vor intalni, fie in ispitiri, fie in rugaciuni. Odata cu iluminismul si gnoza secolelor XVIII, XIX si XX, Occidentul crestin a devenit laic si secular, iar miscarile de rezistenta arabe au inlocuit fervoarea religioasa cu doctrine mult mai pamantene precum nationalismul si socialismul...

Suprematia europenilor reprezentati de lucizii britanici si arogantii francezi incepe se se desire ca o naframa putrezita, dupa sfarsitul celui de Al Doilea Razboi Mondial, cand rolul de lider al Occidentului in Orient este preluat Statele Unite. Partidele nationaliste din lumea araba, mai ales ale celor din Egipt, Irak, Siria si Liban se bucura de plecarea europenilor si privesc destul de indulgent prezenta americanilor cu care nu se confruntasera pana atunci...Cu exceptia unor scurte batalii cu piratii berberi si cu   radicalistii filipinezi, americanii nu se ciocnisera violent cu islamul.  

Aurul negru si vascos, adica esenta fosilelor ingropate adanc in piatra, PETROLUL va atrage ca un magnet si alte forte in batranul Levant. URSS-ul privea cu ochii hulpavi la imensele rezerve si printr-o abilitate specifica jucatorilor de sah, strategii de la Kremlin au inceput sa exporte ideiile revolutiei permanente in spatiul arab. SUA nu puteau ramane pasive si atunci a inceput din nou sa se auda zanganitul armelor. In aceasta atmosfera tulbure se naste in 1948 statul Israel.

Pacea, atat de des invocata in ebraicul Shalom si in arabul Sallam este tulburata de Jihad...si daca timp de secole, evreii persecutati de crestini, au gasit un refugiu in lumea araba, dupa data de 15 mai 1948, o ura profunda a inceput sa se reverse din sens invers. Musulmanii arabi au vazut in noul stat sionist o colonie occidentala implantata in inima lor, o revenire a cruciatilor pe pamantul uscat al semilunii fertile...Polaritatea este evidenta inca de la inceput. SUA sprijina Israelul ceea ce face ca URSS sa aloce resurse si strategii unor importante tari arabe.

Ateii comunisti sovietici i-au inarmat cu tehnilogie pe arabii si cu toate acestea, nu au putut ingenunchea Israelul laic si modern. Musulmanii au inteles atunci ca nu crestinismul sau iudaismul sunt dusmanii pe care trebuie sa le invinga ci secularismul...Pentru ei devenea limpede ca materialismul consumist occidental si ateismul stiintific sovietic erau la fel de paguboase pentru mostenirea islamica a Profetului

Dupa indepartarea sahului prooccidental din Iran, in 1979, fundamentalismul islamic avea sa deveina o forta majora in lumea araba...

Prabusirea Imperiului Otoman al Semilunii si inlocuirea dominatiei straine in Orientul Mijlociu cu valorile secularismului occidental

Iata, ca se implinesc 10 ani de cand, impreuna cu Ahmed Jaber si Mazen Rifai am construit Clubul de Cultura si Presa Romao-Arab...Stau la mine in curte, la umbra unui nuc spectaculos si sub bolta deasa a unei vite de vie care ne bucura, an de an cu niste boabe rosii, grase si dulci, beau un ceai negru, turcesc si imi revin in minte cuvintele unui palestinian, gonit din tara lui, dar care si-a gasit un loc la fel de primitor in a noastra: "Doar cultura poate uni popoarele Cartii..." 

Dupa acea seara magica de iunie,din 2007 si dupa ce am devorat feeria de bunataturi prin care arabii isi recompenseaza bunii credinciosi care tin Ramadanul, la un restaurant simplu, dar excelent, de la pasajul Muncii, m-am apucat serios de studiat, in primul rand istoria Orientului Mijlociu, locul arid dar atat de viu unde oamenii Legii lui Moise, ai Cuvantului Intrupat Iisus si ai Profetului Mohamed au gasit cele mai adanci sensuri existentiale, dar care, dintr-o neinteleasca manifestare s-au urat si s-au ucis de-a lungul atator secole...

N-am sa fac un recurs prea amplu asupra cruciadelor, ci voi calatori, din nou, in gand, in timp ce sorb licoarea neagra si tonica din paharelul meu cu buze inguste, cu 100 de ani in urma, in 1917, cand pe 9 decembrie, armatele otomane au parasit Ierusalimul. Marele Imperiu al Semilunii se prabusea ca un colos cu picioarele de lut, lasand Tara Sfanta in mainile unui general britanic extrem de inteligent, Allenby, care, dupa aproape 1000 de ani, intra ca un  crestin pasnic in Orasul celor trei religii monoteiste. Spre deosebire de crestinii primei cruciade ale anului 1099, care i-au trecut prin foc si sabie atat pe evreii, cat si pe musulmanii gasiti acolo, printre pietre, Allenby a incercat sa ofere garantii, partii arabe ale defunctului imperiu otoman, ca ratiunea si pacea vor fi Jaqinul si Boazul guvernantei britanice. Insa, ambitiile Frantei, castigatoare si ea in Primul Razboi Mondial, aveau sa strice cumva planurile britanicului. Infumuratul general Henri Gouraud, trimis sa ia Siria sub protectoratul Palatului Elysee s-a dus la mormantul lui Saladin, marele erou musulman al Evului Mediu si cu un glas de cocos excitat a rostit o fraza, a carui efect se va simti peste 100 de ani, in atentatele de la Paris: "Saladin, ne-am intors, prezenta mea aici marcheaza biruinta crucii asupra semilunii". 

Un mileniu si ceva intre crestini si musulmani s-au purtat multe si dureroase razboaie, castigate in cea mai mare parte de arabi, pana in secolul al XVII-lea, cand iluminismul, secularismul si mai ales Revolutia Industriala au inclinat balanta in favoarea Occidentului.

Dar sa revin de unde am pornit...Prabusirea Imperiului Otoman la sfarsitul primei conflagratii mondiale a coincis cu sfarsitul luptei religioase dintre crestini si musulmani, insa noi forme de lupta aveau sa se nasca in Orientul Mijlociu intre anii 1920 si 1970, intrucat arabii devenisera victimile imperialismului occidental, cu cele doua capete trufase ale britanicilor si francezilor...

va urma

Intrarea URSS in lupta pentru putere din Orientul Mijlociu

Dupa prabusirea “farului islamic” de la Istambul si instaurarea regimului laic al lui Attaturk, dar mai ales dupa declansarea luptei pentru putere in lumea araba, intrigile si actiunie serviciilor de spionaj occidentale, sovietice si israeliene au luat cu asalt Orientul Mijlociu, redefind harta geopolitica a zonei. 

In acest context tulbure, dupa prabusirea regimului colonelului Shishakli, Siria intra intr-o degringolada politica, remarcandu-se miscarile de stanga care copiau actiunile Egiptului Revolutionar. 

Partidul Baas castiga din ce in ce mai multi aderenti, iar Siria se indreapta impotriva dominatiei britanicilor. In 1956, Damascul comanda arme din URSS si recunostea China comunista. Emanciparea Egiptului si Siriei, cu sprijin logistic, material si ideologic, de la Moscova, ameninta SUA, din perspectiva influentei in Razboiul Rece. Eisenhower isi elaboreaza Doctrina ce-i va purta numele, care numea “comunismul international, drept cea mai mare amenitare a Orientului Mijlociu”. 

Ofensivei sovietice, presedintele american opune un plan economic foarte avantajos, statelor arabe care acceptau sa combata comunismul. Irakul, Libanul si Arabia Saudita accepta propunerea de la Washington, in timp ce in Siria si Egipt cresc tensiunile nationaliste si mai ales influenta agentilor sovietici. In 1957, Siria acuza Turcia ca si-a comasat trupe la frontiera. Nasser trimite si el trupe la Damasc pentru a-si arata sprijinul. Tarile, membre NATO isi reafirma sprijinul pentru Turcia, invocand articolul 5, daca URSS va interveni in conflict. Dupa negocieri tensionate intre Moscova si Washington si mai ales dupa decizia partidului Baas, de a sustine o uniune intre Siria si Egipt, la 2 februarie 1958 se proclama Republica Araba Unita. 

Astfel, influenta lui Nasser in lumea araba atinge cote foarte inalte. Ideile socialismului revolutionar si mai ales, abilele manevre prin care Nasser controla opozitia din Irak, au condus in iulie 1958 la caderea pro-occidentalului Nuri al Said. Sub conducerea unui brigadier, Abdul Karim Kassem, un grup de ofiteri irakieni, pe modelul Ofiterilor Liberi din Egipt, da o lovitura de stat sangeroasa, proclamand Republica, dupa asasinarea regelui Faisal al II-lea, a familiei sale si a premierului Nuri al Said. 

Revolutia din Irak,a fost semnalul cel mai alarmant pentru administratia americana, ca URSS a devenit un jucator regional major. Astfel, la solicitarea presedintelui Libanului, Chamoun, fidel intereselor occidentale, americanii trimit 10.000 de soldati la Beirut, iar britanicii isi intaresc prezenta in Iordania. 

Liga Araba jubila, Republicii Arabe Unite, i se alipise Irakul, iar Nasser incepuse sa finanteze deja miscarile de rezistenta revolutionara din Liban. Conducerea de la Cairo, animata de crezul comun ca: “Libertatea, unitatea si socialismul” pot unifica lumea araba, a afirmat ca poprul arab este “o singura natiune, cu o misiune eterna!”

Visul unificator al presedintelui egiptean Nasser, nu a durat prea mult din cauza instabilitatii politice si economice a Siriei. Intre 1958-1960, modelul socialist impus de Cairo se loveste de rezistenta intreprinzatorilor liberali, cu traditie cultivata de administratia britanica, care condamnau nationalizarile si amestecul politicului in economie. Republica Araba Unita, mai primeste o lovitura dupa ce partidul Baas din Irak a pierdut teren in favoarea comunistilor. 

La 28 septembrie 1961, un grup de ofiteri din Armata siriana, ostili unificarii cu Egiptul, anunta destramarea Republicii Arabe Unite,prin formarea unui guvern sirian, conservator si independent. Noua administratie de la Damasc a acuzat guvernul egiptean de delapidare si de impunerea unor proiecte falimentare. Ca reactie, administartia Nasser si-a propus sa intareasca si mai mult proiectul politic de unificare a lumii arabe. Uriasul aparat de propaganda de la Cairo a inceput sa promoveze ideea ca democratia parlamentara impusa de colonistii britanici nu fusese altceva decat “o farsa rusinoasa, care ne-a tinut robi, in propria noastra tara”.

Inspirat de marxism,de realizarile lui Tito din Yugoslavia si mai ales de pragmatismul regimului chinez, condus de Chu Enlai, Nasser anunta un nou proiect gigantic: Uniunea Araba Socialista (UAS). Proiectului socialist de unificare a lumii arabe i se opune alianta dintre Yemen si Arabia Saudita, ai caror lideri islamisti condamnau caracterul laic al politicii egiptene si mai ales ateismul lui Nasser. 

Urmasul regelui Saud, Faisal a anuntat crearea unui Front Islamic conservator, potrivnic ambitilor socialiste de la Cairo. Intuind disensiunile din lumea araba, dintre islamistii sauditi si socialsitii ai caror lider absolut era Nasser, sovieticii recurg la un gest simbolic major. In 1964, Hrusciov face o vizita la Cairo, anuntand ca guvernul de la Moscova este dispus sa acorde ajutor economic si militar tuturor tarilor arabe care vor sa scape de inflentele colonialiste ale occidentului. Exemplul oferit de rusi a fost marele baraj de pe Nil, o colosala investitie care modernizase economic, Egiptul marelui Nasser. 

Americanii au adoptat o pozitie diplomatica foarte abila. Profitand de faptul ca intre Nasser si comunistii irakieni se nascuse o prapastie idelologica cu privire la nationalizari si centralizarea economiei de stat, au incercat o apropiere de Cairo prin acordarea de imprumuturi ieftine, pe termen lung. Presedintele Kennedey, devenise primul lider american, care se bucura de simpatie in lumea araba, iar asasinarea lui, a fost un veritabil soc pentru Nasser. 

Dupa instalarea lui Jhonson la Casa Alba, intre SUA si Egipt apar tensiuni legate de chestiunile politice care framantau Republica Congo. Americanii il sustineau pe Moise Tshombe, in timp ce Nasser finanta miscarile rebelilor zairezi. Influenta lui Nasser in Cercul African nu s-a bucurat de acelasi succes ca in Cercul Arab. In 1964, la Cairo a fost organizata cea de a doua conferinta a Organizatiei Unitatii Africane, unde 56 de lideri ai tarilor nealiniate au reafirmat increderea in Proiectul Nasser. 

In februarie 1966, aripa radicala a partidului Baas din Siria impune o racire a relatiilor bilaterale cu Egiptul, insa conflictele din Palestina dintre sionisti si arabi, fac posibila continuarea proiectului comun prin semnarea unui pact defensiv siriano-egiptean. Siria sprijinea fatis rebeliunea palestiniana impotriva colonistilor evrei, fapt ce a facut ca Israelul sa proiecteze un atac militar impotriva ei. 

Regele Hussein al Iordaniei, se deplaseaza la Cairo unde semneaza o alianta cu Siria si Egiptul. Nasser era convins ca SUA si URSS nu vor permite escaladarea violentelor in Orientul Mijlociu si din acest motiv, a fost absolut surprins pe 5 iunie 1967, cand trupele israeliene au atacat toate aerodromurile egiptene, au distrus mare parte din flota aeriana aflata la sol. Pe 9 iunie, comandourile israeliene avanseaza in Peninsula Sinai si a doua zi, reusesc sa cucereasca Inaltimile Golan. Armata siriana este incapabila sa reactioneze si se vede nevoita pe 10 iunie sa anunte incetarea focului. Iordanienii sunt invinsi fara probleme si constransi sa se retraga din Cartierul vechi arabesc din Iersualim. 

Asadar, dupa un razboi care a durat numai 6 zile, regimul sionist de la Tel Aviv a obtinjut controlul militar asupra Ieruslaimului si a restului de 21 % din teritoriul palestinian. Peste 200 000 de refugiati arabi au trecut pe malul estic al Iordanului. Victoria israelienilor a fost atat de rapida, incat URSS nu a fost capabila sa ofere suport logistic si militar prietenilor egipteni si sirieni. 

Marea Britanie si SUA au sustinut imediat dreptul Israelului de a-si securiza frontierele, fapt ce a condus la o ruptura totala cu regimul lui Nasser. Moscova se repliaza si ofera un sprijin neconditionat refacerii economice si militare a Egiptului si astfel, regimul lui Nasse,continua sa poarte un razboi de uzura cu israelienii. Numarul consilierilor sovietici de la Cairo a crescut de la 3.000 la 10.000. 

In fosta colonie britanica din sudul Arabiei, extremistii de stanga proclama la sfarsitul lui 1947, Republica Democrata Yemen. In Sudan, un grup de militari socialisti, condusi de colonelul Jaafar Nimeiry impune o apropiere fata de Egipt si URSS. Regele Idris al Libiei este si el inlaturat in urma unei lovituri de stat condusa de colonelul Muammar Gaddafi, un mare admirator al lui Nasser. 

Victoria uluitoare si umilitoare a Israelului din Razboiul de 6 zile a dus la o reconsolidare a statelor arabe, aliate ale marilor puteri occidentale. Regele Faisal, devine liderul conservatorilor islamici si al tarilor producatoare de petrol, intensficand schimburile economice cu SUA. Pozitia de lider absolut al lumii arabe de care s-a bucurat Nasser este amenintata de regele saudit Faisal, care sustine ideea ca o unitate a musulmanilor este chiar mai importanta decat Cercul Arab. 

Astfel, ia nastere Organizatia Conferintei Islamice (OCI), cu sediul permanet in orasul Jeddah. Palestinienii se vad nevoiti sa accepte ca sprijinul armatei egiptene pentru cauza lor a devenit inutil. Organizatia pentru Eliberarea Palestinei (OEP), Armata pentru Eliberarea Palestinei, condusa din Iordania si partidul al – Fatah, se vad obligate de contextul istoric sa isi gaseasca un nou lider, capabil sa sustina interesele Palestinei Arabe.

Orientul Mijlociu in timpul Celui de Al Doilea Razboi Mondial

Dupa declansarea celui de Al Doilea Razboi Mondial, Marea Britanie avea doua directii strategice de importanta deosebita: pastrarea coloniei din India si protejarea rezervelor petrolifere din Iran. 

Egiptul a fost transformat in baza militara britanica, la Marea Mediterana. Initial, situatia Orientului Mijlociu, cu Turcia si Iranul neutre, parea sub control, insa intrarea Italiei lui Mussolini in razboi, ca aliat al Germaniei naziste a condus catre un factor beligerant. 

Garnizoanele italiene din Libia si Eritreea, dublate de aviatie au inceput sa atace Egiptul. Britanicii apeleaza la intariri armate de la aliatii australieni, de la cei din Noua Zeeleanda si din Africa de Sud. 

In aprilie 1941, trupele germane cuceresc Creta, iar cele Italiene avanseaza catre orasul egiptean Sid i Barrani amentinand autoritatea britanica din estul Mediteranei. 

In Irak, grupul de nationalisti arabi, condusi de Rushid Ali al- Galiani, sustinator al politicii anti-evreiesti promovate de Berlin, conduce un puci, impunand un guvern faborabil Axei. Insa lovitura de stat nu s-a bucurat de prea mult timp. Britanicii apeleaza la un contingent indian, pe care l-a intarit cu soldati proprii, adusi din Transiordania si reusesc sa restabileasca regimul regentului Nuri al Said, omul Londrei.De atunci, toate guvernele succesive de la Damasc au colaborat cu britanicii. 

Dupa ocuparea Frantei de catre trupele germane, Siria si Libanul au inceput sa fie administrate de guvernul de la Vichy. Britanicii nu puteau permite Axei sa se stabilieasca in Levant, asa ca, impreuna cu trupele Frantei Libere, conduse de generalul De Gaulle, restabilesc situatia. 

Trupele japoneze atacau Malayezia si India, obligandu-i pe britanici sa-si deplaseze trupe din Orientul Apropiat, fapt speculat de abilul maresal, Rommel, care in 1942 avanseaza spre Egipt, insotit de regimentele italiene din Libia si ajunge pana la Alexandria. Fara tancurile necesare si cu trupele istovite in urma bataliilor din desert, mii de soldati britanici au dezertat si s-au ascuns in Delta Nilului. 

Churchill ajunge la Cairo, linisteste conflictele interne dintre regele Farouk si generalii favorabili Axei, intareste guvernul pro britanic, il convinge pe generalul Montgomery sa preia Armata a VIII-a si pe 23 octombrie, savureaza superba victorie de la El Alamain. Trupele lui Rommel se vad nevoite sa se retraga progresiv din Orientul Mijlociu, si mai apoi, din nordul Africii. 

In Iran, situatia anului 1941 se prezenta in felul urmator: nationalistii persani se revoltau impotriva colonialistilor britanici si a invadatorilor sovietici si nutreau speranta ca Germania ii va invinge in Razboi. Sahul Reza devine un sustinator al ambitilor lui Hitler de a-i alunga pe britanici din Orient. Companiile petroliere germane, prezente in Iran, au inceput sa racoleze ofiteri persani favorabili Axei, impreuna cu care au inceput sa saboteze interesele sovieticilor si ale englezilor in regiune. 

Intrarea URSS in Razboi, alaturi de Aliati au fortat SUA si Marea Britanie sa aprovizioneze Armata Rosie cu titeti din campurile petrolifere persane. Nazistii reusisera sa convinga guvernul de la Teheran sa se opuna deciziei Aliatilor si in 1941 armatele sovietice si britanice au invadat simultan Iranul. 

In ianuarie 1942 se incheie  un tratat tripartit care consfintea “integritatea teritoriala, suveranitatea si independenta politica a Iranului." Dupa restabilirea ordinii, noul sah, Mohamed Reza Pahlavi semneaza acorduri prin care Regatul Unit isi defineste sfera de influenta in centrul si vestul tarii, iar Uniunea Sovietica, primeste trei provincii nordice: Azerbaidjan, Gilan si Mazandaran.

Petrolul ca miza strategica in Orientul Mijlociu in perioada interbelica

Daca tensiunile in Orientul Mijlociu, care au marcat antichitatea si evul mediu, erau de natura religioasa si militara, incepand cu zorii secolului XX, cauza razboaielor a devenit petrolul. 

Primul camp petrolifer a fost descoperit de catre britanici, in Persia, care a devenit singurul stat producator de titei, pana in 1930. Pentru Imperiul Britanic, Compania Petroliera Anglo-Persana si Canalul de Suez, reprezentau primele doua obiective strategice. 

In ajunul Primului Razboi Mondial, guvernul turc aproba infiintarea unei companii mixte alaturi de britanici, germani si olandezi. Astfel Turkish Petroleum Company, alaturi de Compania Petroliera Anglo-Persana, Royal Dutch Shell si Deutsche Bank au concesionat un camp petrolifer in nordul Mesopotamiei. Intrucat erau state industrializate, Franta si SUA au solicitat sa participe la exploatarea campului petrolifer din Irak si asfel, langa companiile mentionate mai sus, s-au asezat: Standard Oil si Mobil din SUA si Compagnie Francaise des Petroles (CFP). 

Compania Petroliera Anglo-Persana nu a acordat importanta, initial, campurilor petrolifere din Golf, unde se afla astazi Bahreinul, Kuweitul si Arabia Saudita, din cauza topografiei, care nu le indica britanicilor prezenta unei cantitati de titei care sa justifice exploatarea. Acest fapt a fost speculat de americanii de la Standard Oil care au concesionat zacaminte importante de la emirii din Kuweit si Bahreim. 

Ibn Saud, conducatorul Arabiei Saudite, singurul stat independent alaturi de Yemen, din Orientul Mijlociu a preferat negocierile cu guvernul federal al SUA, in defavoarea britanicilor de la Compania Petroliera Arabo-Persana, invocand ca americanii nu au un trecut colonial, ci dimpotriva si-au castigat independenta fata de Marea Britanie. Insa, celelalate seicate au incheiat acorduri cu britanicii. 

Cantitati mari de petrol au fost descoperite in Arabia Saudita, Kuweit si Qatar cu putin timp inaintea izbucnirii Celui de Al Doilea Razboi Mondial.

Situatia Orientului Mijlociu dupa Primul Razboi Mondial

Sfarsitul celor patru secole de dominatie otomana in Orientul Mijlociu s-a petrecut brusc si cu o repeziciune, care a lasat populatia intr-o profunda stare de dezorientare si chiar, stupoare. 

Colapsul Imperiului Otoman declansat de Primul Razboi Mondial, a permis Frantei si Angliei, fostii mari Cruciati ai Evului Mediu, sa planuiasca revenirea puterii europene, in regiune. 

Turcia imperiala isi incheie dominatia, odata cu moartea sultanului Mehmed al V-lea. Realitatea se schimba uluitor si nimeni nu o mai putea impiedica. Franta ocupa provinciile Cilicia si Adana, britanicii au preluat controlul Stramtorii Dardanele, iar Italia, a patra putere aliata a primit dreptul sa debarce in Anatolya. 

Dupa semnarea Tratatului de la Brest-Litovsk, din 9 martie 1918, bolsevicii renunta la toate provinciile castigate de la otomani in Razboiul din 1877, permitand astfel nucleului teritorial imperial sa pastreze influenta in Istambul. 

Sultanul Mehmed al VI-lea se confrunta cu un nou pericol, miscarea lui  Moustafa Kemal, care isi propunea crearea unui stat turc independent, laic si democratic care sa concureze eficient cu puterile industriale ale Europei. 

Kemal reuseste sa stranga din ce in ce mai multi aderanti. Aliatii, speriati de perspectiva nationalismului turc, le permit grecilor sa ocupe Izmirul si sa debarce in vestul Anatoliei. Evident, ambitia Atenei era sa recupereze teritoriile fostului Imperiu Bizantin si sa recucereasca Constantinopolul. 

In 1920 incepe Razboiul greco-turc, care dureaza doi ani. Armatele conduse de Kemal recuceresc Izmirul in 1922, obligandu-i pe Aliati sa recunoasca suveranitatea Turciei asupra Istambulului, Stramtorii Dardanele si  in estul tarii. 

Prin Tratatul de la Lausanne, incheiat in1923, Aliatii recunosc suveranitatea statului turc, pe teritoriul pe care il ocupa si astazi. Armenii se vad nevoiti sa renunte la visul de independenta de sub turci si incep sa fie prigoniti de noile autoritati de la Istambul. Dupa Revolutia Bolsevica din 1917, Armenia Orientala isi declara independenta, iar Erevanul este predat sovieticilor. Majoritatea armenilor din Turcia au fugit in Liban, Siria si Palestina, unde au primit cetatenie.

Kurzii reusisera, pentru scurt timp sa infiinteze Statul Independent Kurdistan, prin Tratatul de la Sevres, dar turcii lui Kemal au reusit sa anuleze acest statut in Tratatul de la Lausanne. De atunci si pana astazi, se poarta un razboi surd intre turci si kurzi. 

Minoritatea kurda ramasa in teritoriile Iranului, Siriei si Turciei s-au aliat cu cei din Turcia, revendicand, de-a lungul timpului reinfiintarea Kurdistanului independent. 

Pe 29 octombrie 1923, Turcia a fost proclamata Republica, iar Mustafa Kemal a devenit primul presedinte, supranumit Attaturk (Parintele Turciei). Toate deciziile lui au constat in schimbarea Turciei imperiale cu un stat modern, condus dupa principiile iluminismului european.Noul stat turc a incetat sa mai influenteze situatia din Orientul Mijlociu, fiind preocupat cu implementarea reformelor kemaliste. 

Egiptul se afla deja de patru zeci de ani, sub control britanic si cunoastea o perioada infloritoare, din punct de vedere economic, datorita culturilor de bumbac si a faptului, ca in Primul Razboi Mondial, de aici erau furnizate proviziile Aliatilor. Dar, cea mai mare parte a profitului, era redistribuit proprietarilor de pamant care detineau peste 75 % din teritoriul tarii. Orasele se dezvolta, Cairo devine un centru cosmopolit, se imbogateste o foarte restransa clasa de arabi care cochetau cu valorile occidentale si mai ales cu o forma agresiva si primitiva de capitalism. Majoritatea populatiei rurare, se confrunta cu o crestere vertiginoasa a costului vietii, fapt ce a condus la nasterea nationalismului arab. 

Intre administratorii britanici si egipteni s-a iscat o foarte serioasa controversa asupra independentei. Studentii, sprijiniti de functionari, medici, avocati au luat in stapanire strazile din Cairo, protestand impotriva prezentei britanice. Revolta a fost inabusita, dar Londra intelesese ca atat in Turcia, cat si in Egipt se manifesta o vointa prea puternica de emancipare, ca presiunea britanica sa reziste prea mult. 

Desfiintarea Imperiului Otoman a condus la infiinatarea unor state noi: Siria, Liban, Transiordania, Irak si Palestina, care au intrat in zona de influenta a britanicilor si francezilor. 

In restul Arabiei, Ibn Saud isi extindea dominatia, ravnind sa cucereasca tot Orientul Mijlociu, in numele Lui Allah si a Profetului Mahomed. Ibn Saud a profitat de faptul ca presedintele Kemal abolise institutia califatului islamic si s-a autointitulat “print al credinciosilor si succesor al Profetului”. 

S-a instalat la Mecca si Medina, pretinzand ca el este singurul succesor al neamului Profetului Mohamed si pastratorul de drept al Shariei si a locurilor sfinte pentru Islam. Sunnitii Peninsulei Arabice au trecut la o forma extrema de interpretare a Coranului, numita wahhabism. 

In primele trei decenii, dupa destramarea Imperiului Otoman, In Orientul Mijlociu, doar Arabia Saudita si Yemenul si-au pastrat independenta. Britanicii guvernau in Egipt, Irak si Palestina, francezii se impuneau in Liban si Siria. 

In general, populatia araba, colonizata timp de patru secole de catre otomani si 40 de ani de britanici, era profund debusolata si obedienta, in schimb, sauditii si yemenitii isi manifestau suprematia religioasa si incercau sa exporte curentul wahhabit in toate comunitatile arabe. 

Egiptul si-a castigat independenta in 1922, era condus de un Rege si controlat de un parlament, pe model britanic. Nationalismul arab, exprimat de tinerii intelectuali si de taranii care urau prezenta “infidelilor” pe pamantul lor a creat tensiuni si instabilitate politica. Regimul politic a devenit corupt si intepenit in birocratie. 

In Irak, Londra l-a impus pe regele Faisal I, care a facut ordine printre kurzii care isi revendicau teritoriul, i-a pus la punct pe beduinii care talhareau in regiune si a desfiintat controlul autoritatii religioase siite asupra populatiei. Acest tip autoritar de guvernare, a convins autoritatile britanice sa acorde independenta controlata Irakului incepand cu anii 1920. 

Franta si-a facut simtita prezenta, destabilizand Siria si Libanul, preluandu-le sub un control colonial foarte autoritar. Presa era controlata, iar miscarile nationaliste care revendicau independenta, erau inabusite sangeros. Administratia de la Paris considera prezenta militara franceza, ca fiind absolut necesara in controlul si apararea coloniilor din Nordul Africii si de aceea nu admitea nici un dialog cu privire la autodeterminarea Siriei si Libanului.

Prezenta celor doua forte coloniale din Orientul Mijlociu, Franta si Marea Britanie, s-a concretizat prin crearea unei imense infrastructuri rutiere, modernizarea administratiei, birocratizarea institutiilor. Orasele au trecut printr-o riguroasa reforma urbana. Societatea Natiunilor Unite a reusit sa impuna crearea unui departament de patrimoniu pentru conservarea si administrarea relicvelor istorice, templelor si vestigiilor. 

Problema cea mai complexa pe care englezii au intampinat-o in incercarea lor de extindere a Imperiului Britanic a fost administrarea Palestinei si a Transiordaniei. Conflictele biblice dintre evrei si arabi aveau sa destabilizeze rapid ordinea impusa in 1920 de primul inalt comisar britanic al Palestinei, sir Herbert Samuel. El incercase sa creeze un parlament in care sa conlucreze, deopotriva, evreii cu musulmanii si crestinii, dar realitatea istorica a fost cu totul alta. 

Londra autorizeaza, in 1929, infiintarea Agentiei Evreiesti, formata din membrii si simpatizantii Miscarii Sioniste. Arabii condamna intentia sionistilor de a crea o Palestina Evreiasca si incep confruntarile violente, care obliga armata britanica sa intervina pentru a evita un masacru. 

Profitand ca Revolutia Bolsevica a scos Rusia de pe harta intereselor coloniale, administratia britanica a incercat in 1919 sa atraga Persia sub sfera ei de influenta. Efortul nu a fost incununat de succes, pentru ca in 1921, comisarii sovietici incheie un tratat cu Teheranul, prin care recunosc abuzurile Rusiei tariste asupra independentei Persei, anuleaza toate datoriile si pretentile teritoriale, precum renunta si la privilegiile acordate minoritatii ruse. Astfel ca persii intarzaie sa se apropie prea mult de Londra.

O scurta istorie a Orientului Mijlociu: locul nasterii celor trei religii monoteiste

Termenul Orientul Mijlociu este expresia britanicilor pentru a desemna leaganul civilizatiei umane. Pana la sfarsitul Primului razboi Mondial, teritoriile care cuprindeau Imperiul Otoman, Peninsula Balcanica, Egiptul si Levantul (Siria) erau denumite cu expresia de Orient Apropiat, iar termenul de Orient Mijlociu era intrebuintat pentru a defini spatiul Arabiei, Golfului Persic, Afganistanului, Persiei (Iran) si Mesopotamiei (Irak). Termenul de Orient Indepartat era rezervat Chinei si Japoniei. 

Inceputul istoririei civilizatiei este cuprins in arealul Oriental sau Estic, intinzandu-se de la izvorul raului Eufrat pana la limita Nordica a Desertului Sirian, trecand de-a lungul coastei estice a Mediteranei, pana la Valea Nilului. Portiunea centrala a acestei vaste regiuni este o fasie ingusta de pamant care leaga Egiptul de Anatolia (centrul Turciei de azi). Pe vremuri acest teritoriu, marginit la vest de Mediterana si la est, de desertul Sirian, se numea Levant. Astazi aici se afla Libanul, Israelul, vestul Siriei si al Iordaniei. 

Aici se afla cele mai vechi orase ale lumii, Ierihonul si Byblosul. Aici s-au nascut iudaismul, crestinismul si islamul. Aici este Ieruslaimul, orasul celor trei religii monoteiste: Templul lui Solomon, Mormantul Sfant si Moscheea lui Omar.

Incepand cu secolul al XVI-lea i Hr, locuitorii care vietuiau in Siria si Palestina de astazi, s-au numit cananeeni. In jurul anului 1400 i.Hr, pe coasta Levantului au patruns fenicienii, care erau niste marinari extraordinari. La 1200 i.Hr, in zona au venit arameenii, din centrul Arabiei. La un secol dupa stabilirea cananeenilor, au ajuns evreii, care se refugiau din Egipt. Mai tarziu, de peste Mediterana au venit filistinii care s-au s-au stabilit in campia litorala dand regiunii, numele de Falastin (Palestina). 

David a unit apoi, triburile israelite si a devenit primul rege al iudeilor. Fiul sau, Solomon, a construit primul Templu inchinat lui Dumnezeu, iar Israelul devine centrul monoteismului.

Regatul lui Israel a supravietuit doar doua secole, dupa care s-a impartit in doua state distincte : Israel in nord si Iuda la sud. In anul 720 i.Hr, din nordul Mesopotamiei, asirienii au invadat cele doua regate spulberandu-le! In timpul invaziei romane, evreii s-au bucurat de un anumit grad de autonomie si autoritate proprie in timpul dinastiei Macabienilor( 166-163 d.Hr). In anul 70 d.Hr, evreii se revolta impotriva Imperiului Roman si ca pedeapsa, imparatul Titus distruge Ierusalimul. De atunci si pana in secolul XX, evreii au ramas in exil, nascand teremenul de Diaspora. 

Ca o particularitate a evreilor in aceasta vasta regiune a Orientului Mijlociu, retinem doua trasaturi principale: nu s-au casatorit in afara neamului lor si nu s-au lasat asimilati de celelalte popoare. Geniul lor religios a nascut prima religie monoteista: iudaismul, bazat pe dialogul lui Moise cu Dumnezeu si pe intemeirea Legii celor zece porunci. 

Dupa ce marele imperiu al faraonilor a intrat in declin, pe vremea lui Ramses al Treilea din Dinastia XX, asirienii au cucerit Egiptul, infiintand Imperiul Asirian, cu capitala la Ninive (langa orasul Mosul din Irak). Dupa o indelunga dominatie, asirienii sunt invinsi de dinastia caldeeana din Babilon, iar in anul 597 d.Hr, Nabucodonosor cucereste Ierusalimul. 

In Persia, in urma unirii mezilor cu persii se naste un nou imperiu, odata cu domnia lui Cyrus cel Mare, care se intindea in toata Asia, cuprinzand Orientul Mijlociu. Persii au reusit sa domine si sa stapaneasca intreaga lume civilizata, cu exceptia Chinei.

Arabii sunt pentru prima oara mentionati in inscriptiile asirienilor din jurul anului 850 i.Hr, unde apar prezentati ca popor nomad, originar din Peninsula Arabica, care plateau tribut suzeranilor, camile si smochine. Conform traditiei, arabii de astazi cred ca se trag din doua ramuri genetice: qahtani si adnani. Primii au venit din oazele udate de ploi din sud-vestul Arabiei si sunt urmasii Patriarhului Qahtan, iar cel de-al doilea grup, provin din Patriarhul Adnan si din regiunile din nordul si centrul peninsulei.

Astazi, cei din sudul Peninsulei Arabe, yemenitii care se revendica din Qahtan se pretind a fi adevaratii arabi, pe cand cei din Adnan sunt niste mustarib, adica popoare arabizate. Intr-adevar, arabii pot fi distinsi prin doua tipologii rasiale: cei inalti, cu profil aqvilin si trasaturi clar definite provin din regiunile nordice, iar cei care au venit din sud, au fetele rotunde si seamana mai mult cu etiopienii. Din acest punct de vedere, este bizar ca cei din sud se cred adevaratii arabi, intrucat limba araba clasica, limba Coranului si vehiculul civilizatiei islamice s-a dezvoltat in nordul si centrul Arabiei.

Dupa ce regele Filip al Macedoniei a unit toate cetatile grecesti, fiul sau, Alexandru cel Mare reuseste sa ingenuncheze Imperiul Persan, aducand in regiune ideile filosofiei grecesti. Alexandru cel Mare a fost discipolul lui Aristotel. Pe tarmurile sudice si estice ale Mediteranei a inflorit civilizatia greco-romana. Desi visul lui Alexandru de a intemeia un gigant imperiu planetar s-a naruit odata cu moartea sa, elenismul a patruns adanc in mentalul locuitorilor Orientului Mijlociu. 

Egiptul reinfloreste sub guvernarea inteleapta a dinastiei primilor Ptolemei, Biblioteca din Alexandria devine epicentrul spiritual al civiliztiei. Palestina intra sub dominatia egipteana, iar Levantul si Asia Mica (Siria, Libanul si Turcia de astazi) au ramas sub control persan. La un secol, dupa moartea lui Alexandru cel Mare, Seleucizii din Persia sunt inlaturati de un trib de jefuitori din zona Marii Caspice, numiti parti, care pastreaza insa regulile grecesti de guvernanta.

In Siria, Liban si Palestina elenismul s-a impletit foarte armonios cu semitismul aramaic. In 146 i.Hr, Roma invinge Cartagina si devine noul imperiu dominant al lumii instalandu-se, la scurt timp in Orientul Mijlociu profitand de declinul dinastiilor Ptolemeice si Seleucide. Astfel, incepe o noua ordine mondiala care va influenta tumultoasa istorie a civilizatiei. 

In Palestina, comunitatea evreiasca se impartea intr-o clasa superioara, educata si elenizata, confortabila cu dominatia seleucida si taranimea care refuza idolatria agatandu-se cu disperare de fundamentele legii iudaice. In 168 i.Hr, regele selucid, Antioh al IV-lea Epifanul a ordonat ca in Templul lui Solomon sa fie inaltat un altar in cinstea lui Zeus. Atunci, sprijinit de revolta taranilor, Iuda Macabeul, fiul unui preot a atacat armatele seleucide. Dupa ce a fost ucis, familia lui a intemeiat o dinastie de printi-preoti: Hasmoneii. Sub dominatia romana, Hasmoneii l-au dat pe Irod. 

Pe teritoriul Iordaniei de astazi, s-a inaltat dinastia Nabateenilor care au creat un stat independent cu centrele la Petra (sudul Iordaniei) si la Madam Saleh (Arabia Saudita). Desi vorbau araba, nabateenii scriau in aramaica si greaca. 

Cand la domnie se afla Octavian, Imparatul Augustus (29 i.Hr – 14 d.Hr), Orientul Mijlociu a fost incorporat Imperiului Roman din Egipt pana in Asia Mica. Persia (Iran) si Irakul de astazi au ramas sub controlul partilor. 

In vremea Imperiului Roman, In Levant se vorbea aramaica, nomazii din Peninsula Araba vorbeau araba, egiptenii inca mai vorbeau egipteana veche, se amestecau religiile, neamurile, culturile si traditiile, insa in Palestina acest amestec avea sa explodeze in cea mai violenta, dar si cea mai fertila ciocnire a civilizatiilor. 

Crestinismul se naste in inima iudaismului si se propaga in principal in interiorul granitelor Imperiului Roman, cu mare aderenta in comunitatile greco-latine, dar incepe sa fie persecutat ca o e secta care nu recunoastea autoritatea suprema a Romei si a panteonului sau de Zei. 

In anul 224, d.Hr, Imperiul Persan este inlocuit cu cel al Sasazinilor, care timp de patru secole, s-a razboit cu Imperiul Roman. In anul 330 d.Hr, Constantin infiinteaza orasul care-i va purta numele pe vatra vechii asezari, Byzantium. Constantinopolul a devenit capitala jumatatii orientale a Imperiului. Cat timp, Occidentul a fost ocupat cu invaziile barbare si bigotismul Bisericii Romane, Imperiul Bizantin Ortodox a influentat si dominat Peninsula Balcanica, Asia Mica, Siria, Palestina si Egiptul.

Timp de trei secole, Orientul Mijlociu a fost stapanit de bizantini, insa dupa aceasta infloritoare perioada, se infruntau cu gotii si germanii care atacau din vest si cu persii sasanizi care invadau din est. 

In anul 571 d.Hr, in inima Arabiei, la Mecca s-a nascut Profetul Mahomed care va aduce lumii intregi religia Islamica, prin revelarea Coranului. 

In Orientul Mijlociu al acelei perioade, dominanata era religia crestin-ortodoxa, care se intemeia pe Crezul ca Iisus este Fiul lui Dumnezeu si Mantuitorul lumii care a adus Calea, Adevarul si Viata pe care le-a impartit cu fiii oamenilor: “Fericiti facatorii de pace, caci ei fiii lui Dumnezeu se vor numi!”. Bazat pe iubirea neconditionata si pe facultatea iertarii, crestinismul ortodox s-a raspandit, mai intai in Palestina, apoi in intreg Levantul si Asia Mica. 

Prin Coran, religia islamica se instaureaza, initial ca o corectie fundamentala a iudaismului si crestinismului, corupte si macinate de interese politice si militare. Spre deosebire de crestini, musulmanii nu cred ca Profetul Mahomed este de origine divina ci doar ultimul dintre mesagerii lui Dumnezeu prin care se face cunoscuta Legea (Sharia). Ei cred ca islamul este religia suprema care le completeaza si desavarseste, pe primele doua. 

Un alt aspect specific gandirii muslumane este ca, desi conceptualizeaza Paradisul si viata de apoi, este in acelasi timp foarte preocupata de dimensiunea sociala a vietii pamantesti. Daca in Iudaism si Crestinism, relatia cu Dumnezeu se impaca cu realitatea Cezarului, iata ca in Islam nu se mai face distinctia dintre religie si politica, intre statul laic si autoritatea spirituala. 

Viata si conduita Profetului sunt la fel de importante ca si revelarea Adevarului de catre Arhanghelul Gabriel in Coranul cel Sfant. Cuvintele si faptele lui Mahomed , numite sunna, au fost cuprinse intr-o culegere, hadith. Alaturi de Coran, hadith este studiat si aprofundat de catre fiecare musulman, caci aici se afla izvoarele legii islamice (Sharia).

La zece ani dupa revelarea coranica, musulmanii arabi au reusit sa cucereasca Persia Sasanizilor, apoi sa se indrepte spre Siria si Egipt, maturand toata Africa de Nord. In anul 711, au trecut Mediterana si s-au oprit la Cordoba in Spania. Desi au cucerit rand pe rand, Ciprul, Rhodosul, Kosul si au asediat de doua ori Constantinopolul, arabii nu au reusit sa se impuna in Anatolia, care a ramas inca aproximativ opt secole sub stapanire bizantina si armeneasca. 

La trei decenii dupa moartea Profetului, in anul 656, succesorul califului Omar este asasinat. Astfel, mostenitorul lui Usman, Ali ar fi fost indreptatit sa carmuiasca, numai ca lui i s-a opus un general foarte ambitios, Moavia, pe care Omar il numise, anterior, guvernator al Siriei si care facea parte din familia Omeiazilor din Mecca. 

Ali, impreuna cu fiul sau Hussein au fost invinsi de catre armatele lui Moavia si drept urmare, apare prima mare schisma in islam intre sunniti (oamenii care respecta sunna) si shiiti (mostenitorii lui Ali, care s-au numit de atunci allawiti).  

Azi, 90 % dintre arabi sunt sunniti. Majoritatea shiitilor se regasesc in Iran, Siria si Liban. Sunnitii si shiitii s-au confruntat teologic si ideologic, iar in secolul al XVI-lea, Iranul adopta curentul shiit ca religie oficiala. 

Odata cu triumful Coranului in regiune incep doua procese complexe de trasnformare civilizationala: arabizarea si islamizarea. Astfel, limbile arabice au inlocuit, treptat kurda, berbera, greaca, copta, aramaica. 

Intrucat musulamanii considera ca Allah a vorbit umanitatii prin Moise, Iisus si Mahomed, le poarta un respect deosebit iudeilor si crestinilor, numiti Poparele Cartii si acesta este motivul, pentru care arabizarea a fost mai intensa si mai complexa decat islamizarea. 

In Palestina si Levant comunitatile iudaice si crestine au coabitat nestingherite cateva secole cu cele islamice. Dar islamizarea a fost evident mai extinsa decat arabizarea, cuprinzand vaste teritorii din India, China si sud-estul Asiei. In prezent, doar o cincime dintre musulmani sunt vorbitori de limba araba. 

Desi nu au fost niciodata cuceriti de arabi, turcii s-au convertit la Islam in secolul al X-lea, adoptand limba araba, doar in limbajul religios. O buna perioada de timp, in Orientul Mijlociu se vorbeau trei limbi oficiale: araba, persana si turca. 

Doar trei minoritati au reusit sa se opuna asimilarii atat religioase, cat si lingvistice: kurzii, berberii si armenii. Armenii sunt cel mai vechi popor crestin cu biserica ortodoxa auto-cefala: Biserica Apostolica Armeana.Kurzii sunt un grup de munteni, care nu au avut niciodata un stat al lor, dar care au vietuit pe teritorii vaste ale Iranului, Turciei, Siriei si Irakului de astazi, iar berberii sunt beduinii Desertului Arabic.

Dupa secole de inflorire si expansiune, marele imperiu arab-islamic a inceput se se destrame. Desi, incepand cu secolul al VIII-lea d.Hr, arabii ajunsesera in Spania, Franta si Italia nu au reusit sa se impuna religios sau cultural. 

In 969 Egiptul este invadat de o noua putere araba, concretizata in jurul dinastiei Fatimiziilor. Denumirea vine de la numele fiicii Profetului si sotia lui Ali , Fatima. Astfel, siitii reusesc sa se impuna in regiune si sa se organizeze impotriva califatului sunnit abbasaid al Bagdadului. Fatimizii intemeiaza orasul Cairo si isi extind influenta pana in golful Persic. 

Intre 962-1000, Siria a fost invadata de nenumarate ori de armatele bizantine, care insa nu au reusit sa se impuna. De fapt, in secolul XI, cele trei imperii Bizantin, Abbasisd si Fatimid se aflau deja in decadenta si destructurare. 

O noua forta avea sa apara in Orietul Mijlociu: uzzi, un trib de turci numiti selgiucizi, dupa numele unei capetenii care i-a facut victoriosi in razboaiele cu persii. In 1050, selgiucizii cuceresc Bagdadul, iar in 1071, se impun in Siria si Palestina. 

Timp de patru secole, Imperiul Bizantin s-a luptat cu invaziie arabe si turcicie, aparand intreaga Europa crestina de semiluna islamica. Apeland la armatele cruciate din Occident, crestinii reusesc sa cucereasca Ierusalimul, sa treaca prin foc si sabie pe evrei si pe arabi si sa declare un nou regat al Crucii. 

In 1187, conducatorul cu origini kurde, Saladin a recucerit Ierusalimul, in numele Islamului si spre deosebire de invazia cruciatilor, i-a crutat pe toti crestinii care au vrut sa paraseasca in liniste si pace, Tara Sfanta. 

Dupa cea de a patra cruciada in care occidentalii s-au razboit cu fratii lor bizantini pentru suprematie, Constantinopului cade in mana selgiucizilor. 

In secolul al XIII-lea, lumea musulmana avea sa se confrunte cu o amenitare catastrofala: invazia mongola. In 1220, Ginghis Han a cucerit Persia, iar apoi, urmasii lui, cotropesc Bagdadul. Amenitarea lor terifianta este totusi blocata, in 1260 cand armatele conduse de mamelucii egipteni isi revendica victoria de la Ain Jalut (in Palestina de azi). In 1295, hanul mongol trece la islam. 

Dominarea mamelucilor in Siria si Egipt a durat cam trei secole, pana la aparitia unei alte factiuni turcice, numita gazi. Dintre ei, se remarca Osman, care avea sa fondeze o dinastie si un imperiu care va controla lumea islamica, timp de 400 de ani. In a doua jumatate a secolului al XIV-lea, nepotul lui Osman, Murad I devine primul mare sultan otoman, strabate Stramtoarea Dardanele si exporta islamul in Peninsula Balcanica. 

Fiul sau, Baiazid I s-a inderptat cu armatele spre Asia si Constantinopol. Incursiunile sale sunt intreupte de invaziile tatarilor. Timur Lenk, aproape ca a distrus din fasa Imperiul Otoman, insa lumea islamica are noroc cu moartea acestuia in bataliile purtate pe teritoriul Chinei de astazi. Otomanii isi revin si incepand cu sultanul Mehmet al II-lea Cuceritoriul, vor domina o buna parte a lumii, incepand cu cucerirea definitiva a Constantinopolului, in 1453. 

Pana in 1877, Imperiul Otoman a reusit sa mentina influenta islamica in Orientul Mijlociu, cand va fi nevoit sa cedeze din coloniile sale, noilor puteri militare si economice ale Europei...